Medicamentul care ar fi putut salva mai multe vieți în Colectiv

0

Vieţile mai multor tineri ar fi putut fi salvate dacă pacienţilor li s-ar fi administrat imediat un antidot pe care însă ambulanţele şi spitalele nu l-au avut. Medicamentul i-ar fi putut salva pe cei intoxicaţi cu fum, însă autorităţile au făcut rost de acest medicament abia duminică, la aproape zece zile de la producerea tragediei.

 Medicamentul este utilizat în situaţiile intoxicaţiilor cu cianuri, aşa cum a fost şi cazul victimelor care au inhalat fum toxic rezultat din incendiul izbucnit în spaţiu închis, la clubul Colectiv. Acest medicament ajută decisiv la salvarea vieţilor celor implicaţi în astfel de situaţii, însă el trebuie administrat cât mai rapid, relatează Romaniatv.net.

Medicamentul este un tratament-standard în SUA, Marea Britanie sau Franţa, în cazurile de intoxicări cu fum. În România, însă, nici ambulanţele şi nici spitalele nu au avut acest medicament. Cadrele medicale l-au primit abia duminică. Cei de la UNIFARM au cerut o donaţie de la firma producătoare şi au primit 20 de cutii. O cutie costă 700 de euro.

Medicamentul Cyanokit ar fi putut salva mai multe vieţi în condiţiile în care medicii au spus că mulţi pacienţi au murit din cauza complicaţiilor pulmonare severe cauzate de toxinele din fum.

„Acest cocktail nemaiîntâlnit până în prezent generează un anumit grad de impredictabilitate în ceea ce priveşte evaluarea evoluţiei pacienţilor, trebuie să fim atenţi şi concentraţi pe evoluţia zilnică”, a declarat prof. dr. Ioan Lascăr, chirurg plastician Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Cyanokit, un medicament aprobat în UE încă din 2007, este utilizat în cazul intoxicărilor cu cianuri, în cazul victimelor care au inhalat, ingestat sau au fost expuse tegumentar fumului toxic rezultat din incendiile izbucnite în spaţii închise.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.