O actriță îi scrie lui Iohannis
Actriţa Dorina Chiriac îi scrie preşedintelui Klaus Iohannis, după ce şeful statului a ales să meargă, duminică seara, în Piaţa Universităţii. „Eu te-am ales, Klaus. Aștept să mă alegi și tu pe mine de-acum”, îi transmite actriţa lui Iohannis.
Actriţa Dorina Chiriac a postat, luni, pe pagina sa de Facebook, un mesaj pentru preşedintele Klaus Iohannis:
„Ai întârziat, Klaus. la ora venirii tale cântam cu Ada în Green.
am avut ieri trei concerte. am cântat de la 11.00 a.m. la 11.00 p.m. cu două pauze. acum intru in pauză vocală. trebuia să fac asta, sunt actriță cu salariu maxim (mediu/economie) si am un copil de școală, și stau cu chirie, și am rată la bancă, și am 42 de ani, și știi și tu cum e cu sistemul. cu tot.
nu mă plâng. alerg în toate părțile unde e nevoie de abilitățile mele, studiez continuu, respect regulile comunității și pretind la fel de la ceilalți, accept și asum penalizări pentru greșelile mele, si nu renunț la credința că ceea ce fac poate modifica puțin oamenii.
am lipsit motivat aseară. mi-e greu, însă, să îți motivez ție absențele. și, crede-mă, vreau să fac asta.
vreau să nu mai lupt cu plânsul când cântăm: „Oamenii sunt buni/ Îți fac loc în rai/ Dacă-o viață-ntreagă stai.” sau „Avioane de hârtie se ridică pân’ la cer/ Și cu mâinile murdare încropim un cartier.” sau „Stau copii cu ochii-n soare/ Că orice vitrină îi doare.” sau „O altfel de țară dacă-am avea/ Altfel ne-am bate joc de ea.” sau „Eu mi-aș băga țara în raniță/ Și gata.” vreau ca Ada Milea să compună pentru Micul Prinț pe care urmează să-l joc.
știi că eu le mulțumesc întotdeauna șoferilor care opresc să traversez pe o trecere de pietoni nesemaforizată? și că fetița mea face la fel? nu știu de ce ți-am zis asta.
eu te-am ales, Klaus. aștept să mă alegi și tu pe mine de-acum. asta nu-i o poză de azi. astăzi am poză tristă. nu postez așa ceva azi. o postez p-asta în care pare că îmi aștept o rudă sau un prieten.”