Mărmureanu avertizează: Marele cutremur, iminent!

0

Gheorghe Mărmureanu a vorbit despre marele cutremur care va lovi România. Seismologul spune că mai multe zone din ţară vor fi afectate. În cazul unei asemenea catastrofe, zeci de mii de locuinţe vor fi afectate, numărul total al victimelor ridicându-se la peste 6.000.

„Sunt fenomene pe care nu le putem prevedea, de aceea lucram într-un fel probabilist. Am spus ca viitorul mare cutremur va fi tot un cutremur de foarte mare adancime ca cel din ’40. Dar asta nu inseamna ca va fi mai putin periculos ca ala din 4 martie, unde suprafata cutremurului din 4 martie a fost de 109 km, iar asta e cotat la 150 km. Acest cutremur prinde din nou partea din Munteania si Moldova pana la Iasi, iar Muntenia partea de SUD in special, dar depinde ce plan de faliere avea. Noi nu stim ce este la adancimea aia, pentru ca cele de mari adancime au loc la adancimi cuprinse intre 80 km pana la 200 km”, a declarat la Romania TV, Mărmureanu.

În cazul unui cutremur de 7,6 pe Richter, aproape 2.000 de locuinţe s-ar prăbuşi şi peste 36.000 ar avea afectată structura de rezistenţă. Bilanţul sumbru apare dintr-o analiză a Ministerului de Interne.

În acelaşi document al MAI mai scrie că în aceste clădiri ar urma să fie prinşi aproape 71.000 de oameni, în vreme ce aproape 3.800 dintre ei ar fi chiar în clădirile prăbuşite. Numărul deceselor s-ar ridica la aproximativ 1.000, iar numărul total al victimelor la peste 6.000.

Ce localuri ar putea cădea la un cutremur mare

  • Cinema Patria – Bdul Magheru nr. 12-14
  • Teatrul Notara – Bdul Magheru nr. 20
  • Cinema Studio – Bdul Magheru nr. 29
  • Cinema Pro – Str. Ion Ghica nr. 3
  • Godot Cafe-Teatre – Str. Blanari nr. 14
  • Club A – Str. Blanari nr. 14
  • Trattoria Buongiorno Centrul Istoric, Club True – Str. Franceza nr. 52
  • Club Fire – Str. Gabroveni nr. 12
  • Restaurant Argentin, Str. Blanari nr. 9-13. Cladirea de la nr 11 are bulina rosie.
  • 55 Jazz, Explorer’s Irish Pub, Quetesh Club – Str. Franceza nr. 9
  • City Grill – Str. Lipscani nr. 12
  • Beraria Siegfried – Str. Lipscani nr. 29 – 33
  • Taverna Racilor, Le Secret Cafe Bar, Exclusive Grilles &Crepes – Smardan nr. 18, colt cu Str. Sf. Dumitru
  • Restaurant Nonna Mia, Siciliani, Passage Club – Calea Victoriei nr. 52, Pasajul Englez
  • La Bonne Bouche, Il Peccato, Trattoria Sicilia – Str. Franceza nr. 30
  • Restaurant Saray – Str. Lipscani nr. 21
  • Club Bazaar – strada Covaci nr. 10
  • Biutiful; Hot Hirls Night Club – Str. Gabroveni nr. 6-8

In dimineata zilei de 10 noiembrie 1940, la ora locala 3h39min, a avut loc cel mai puternic cutremur vrancean din secolul XX,eveniment care a atins pe arii largi intensitati care nu au mai fost observate de la precedentul cutremur vrancean catastrofal din 23 ianuarie 1838

Cutremurul a fost precedat de o activitate seismica ridicata in cursul anului 1940, cuprinzand mai multe seisme moderate, inclusiv cutremurul de magnitudine 6,2-6,4 produs in dimineata zilei de 22 octombrie 1940la ora locala 8h37min in Muntii Vrancei, la adancimea de 122-125 km.

De asemenea, cutremurul a fost urmat de mai multe replici, dintre care 6 dintre ele au avut magnitudini cuprinse intre 5,0-5,5 grade pe scara Richter; cea mai puternica replica a avut loc in dimineata zilei de 11 noiembrie, la ora locala 8h34min, magnitudinea acesteia fiind de 5,5 grade; replica a fost resimtita la BUCURESTI cu intensitatea de IV-V grade pe scara Mercalli.

Cutremurul a proviocat distrugeri mari in special in centrul si sudul Moldovei, fiind grav afectate cu deosebire localitatile PANCIU (cu distrugerea a peste 90% dintre cladiri), COROD, FOCSANI, MARASESTI. Efecte severe s-au inregistrat la BARLAD, IASI si GALATI. In nord-estul Munteniei, cutremurul a afectat mai puternic localitati din judetele Prahova si Buzau, dar nici sudul tarii nu a fost ferit.

Astfel, la BUCURESTI, in afara de prabusirea blocului Carlton (eveniment care a cauzat moartea a cca.500 de oameni), au fost avariate grav numeroase cladiri importante, intre care Ateneul Roman si Palatul de Justitie; numeroase case au suferit diferite grade de avariere.

Cutremurul a provocat si fenomene geomorfologice la nivelul solului in zonele subcarpatice, crapaturi, tasari, tasniri de apa. In judetul Covasna s-a format o fractura lunga de cca. 150 de metri, in lungul careia au aparut pungi de noroi.

Cutremurul a fost simtit pe o arie larga nu doar in Romania, dar si in tarile vecine, pana la o distanta foarte mare catre nord-est in Campia Rusa, inclusiv la MOSCOVA unde intensitatea a atins V grade pe scara Mercalli.

Manifestarile seismului la BUCURESTI sunt prezentate in ziarul Universul-nr. din 12 noiembrie 1940, din care reproducem urmatorul citat:

Ora 3,40 noaptea. Lumea se afla in puterea somnului, cand cutremurul, de o violenta necunoscuta pana acum, a zguduit Capitala din temelii. Cladiri solide, in beton armat, se clatinau ca niste jucarii in bataia vantului. Zgomote infricosatoare, de duduit de motor, intretaiate de mugete ce razbateau din adancul pamantului, insoteau cutremurul. Lumea, trezita din somn de zguduiri puternice, alerga ingrozita nestiind incotro sa apuce. […] Prin case, mobilele se miscau, scartaind din incheieturi, vitrinele cu sticla si vesela se rasturnau, statuetele se prabuseau pe parchete, ceasornicele-pendule se oprisera din mers. Panica din interiorul locuintelor era sporita de zgomotele de afara. Geamuri se prefaceau in tandari, bucati de zidarie se desprindeau de pe la stresini, cosurile caselor se prabuseau in strada si pe trotuare cu zgomot asurzitor. […] In zorii zilei, Capitala avea un aspect jalnic.

Blocurile de beton s-au indoit din pozitia verticala, pierzandu-si balcoanele prabusite in strada. Zidurile sunt crapate. Case vechi s-au surpat partial. La unele biserici a cazut tencuiala si s-au frant crucile de pe turle. Aproape nu e strada pe care sa nu fie moloz, caramizi si bucati de beton desprinse de la cladiri. Stirea asupra celui mai groaznic dezastru din Capitala-prabusirea blocului Carlton, s-a raspandit cu iuteala fulgerului in tot orasul. […]

Nenorocirea ar fi avut, in Capitala, proportii mult mai mari daca s-ar fi intamplat cutremurul ziua. Prabusirea cosurilor si a zidariilor in timpul circulatiei pietonilor pe strada ar fi provocat desigur victime.

In orasele din sudul Moldovei, in special la BARLAD, GALATI si FOCSANI,in afara de distrugerea caselor, cutremurul a provocat si fenomene geomorfologice, s-au format crapaturi in pamant la FOCSANI si BARLAD, iar in zonele de munte s-au produs si caderi de stanci.

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a fost o premiera pentru Romania moderna prin violenta cu care s-a manifestat, deoarece precedentul cutremur catastrofal (de magnitudine 7,3) avusese loc cu peste 100 de ani inainte, in anul 1838. De asemenea, acest seism a fost depasit in intensitate si magnitudine doar de „Cutremurul cel mare” produs in Vrancea la 26 octombrie 1802, care a avut o magnitudine estimata de 7,6-7,7grade pe scara Richter. Din 1838 pana in 1940 in regiunea Vrancea nu s-au mai produs cutremure cu magnitudini mai mari de 6,8-7,0 grade pe scara Richter.

Cele mai importante dintre acestea s-au produs la 13 noiembrie 1868 (magnitudine cel mult 6,7), 17 august 1893 (magnitudine 6,7), 31 august 1894 (magnitudine6,8) si 6 octombrie 1908 (magnitudine 6,8); in afara de acestea, s-au mai produs cutremure cu magnitudini mai mici, de 6,0-6,5 grade, care nu au provocat nici un fel de pagube.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.