Scandal-monstru la o școală din Galați

Zeci de părinţi revoltaţi acuză profesorii dintr-o şcoală din Galaţi că îi jignesc pe elevi și că nu ajung la ore, iar nesupravegheaţi, copiii se iau la bătaie. Reclamaţiile sunt susţinute şi de o profesoară, care îşi acuză şi ea colegii de neglijenţă. Inspectoratul şcolar a făcut anchetă în şcoală, dar deocamdată nu a anunţat vreo măsură.

Zeci de părinţi s-au strâns în faţa unei şcoli din Galaţi. Ei acuză mai mulţi profesori că le vorbesc urât elevilor sau că nu îi supraveghează, iar, de multe, ori, aceştia ajung acasă bătuți de colegi. „Copiii se bat, se imping, isi sparg ochelarii, isi sparg telefoanele. Am ajuns sa-mi fie teama sa trimit copilul la scoala, sa stau cu inima la gat ca oare vine azi batut acasa sau nu”, a spus o mamă revoltată, relatează Romania TV.

Și o profesoară îşi acuză colegii şi i-a reclamat. „De 3 ani am mers la Inspectoratul Şcolar Judetean si am sesizat aceste lucruri. In ultimii 2 ani de zile toate consiliile profesorale s-au tinut in orele de curs. Copiii au stat in clase singuri, singuri”, a spus o profesoara.

Inspectorii şcolari au făcut o anchetă timp de două săptămâni, dar deocamdată raportul nu este finalizat. „N-am putut da un raspuns concret fara a face o analiza si o ancheta serioasa pe domenii de activitate, fara o analiza serioasa in unitatea scolara”, au spus reprezentanţii inspectoratului.

Zeci de elevi au fost transferaţi doar în ultimul an la alte şcoli.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.