Accident cumplit la Timișoara. 15 persoane, rănite!

Un accident grav a avut loc joi dimineaţă la Timişoara. Un tramvai al RATT s-a ciocnit cu o autoutilitară. În urma impactului vatmanul și nu mai puțin de 13 pasageri au fost răniți, conform polițiștilor. Impactul a avut loc în jurul orei 11.30 şi circulaţia în zonă a fost paralizată. Poliţia a deschis o anchetă. 

Nouă ambulanţe au fost trimise de urgenţă la locul accidentului. În total, 14 persoane au fost transportate la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. Zece răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara şi patru la spitalul municipal. Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timişoara, toţi răniţii au suferit traumatisme uşoare. “Pacienţii  care au ajuns la spitalul municipal sunt stabili hemodinamic”, a declarat medicul Lucia Trif, de la UPU din cadrul Spitalului Municipal Timişoara, pentru pressalert.ro

Accident grav de circulație, joi dimineață, în fața Spitalului de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. 12 persoane au ajuns la spital după ce tramvaiul în care se aflau s-a ciocnit violent de un autocamion, alte trei fiind rănite uşor.

Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza șoferului betonierei. Acesta a încercat să întoarcă autocamionul în fața Spitalului de Copii. Nu s-a asigurat însă și a fost lovit violent de tramvaiul numărul 1 care circula regulamentar dinspre strada Coriolan Brediceanu spre bulevardul Republicii. 12 pasageri din tramvai au fost răniți și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Circulația în zonă a fost blocată zeci de minute de ambulanțele și echipajele de poliție sosite la fața locului pentru a acorda primul ajutor victimelor.

„E vorba de conducatorul unei autocisterne care a efectuat manevra de intoarcere in fata spitalului Louis Turcanu fara sa se asigure, intrand in coliziune cu tramvaiul 1, care circula dinspre Calea Brediceanu spre Bulevardul Republicii. In urma accidentului mai multi pasageri din tramvai au acuzat rani, fapt pentru care au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale”, a declarat  Mirela Draghicioiu, purtatorul de cuvant al IPJ Timis.

Polițiștii au deschis acum o anchetă și dosar penal pentru vătămare din culpă șoferului vinovat.

Cele mai grave accidente în care au fost implicate tramvaie au avut loc, în ultimii zece ani, la :

20 ianuarie 2008 — trei persoane au murit în urma coliziunii dintre mașina în care se aflau și un tramvai care se retrăgea la depou, pe Șoseaua Colentina, din sectorul 2 al Capitalei.
21 martie 2011 — o persoană a murit și șapte au fost rănite, în apropierea Universității „Ioan Cuza” din Iași, după ce un tramvai a deraiat din cauza vatmanului Cristian Diaconu. Acesta a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Iași, la trei ani de închisoare cu suspendare.
10 mai 2012 — trei tramvaie ale liniei 41 din București au fost implicate într-un accident în Pasajul Lujerului din București, produs pe sensul spre Piața Presei Libere. Primul tramvai implicat în accident a rămas defect pe linie, cel de-al doilea a oprit, însă cel de-al treilea vagon nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit cele două tramvaie din față oprite pe linie. În urma impactului, două dintre tramvaie au deraiat, respectiv cel de-al doilea și al treilea, aproximativ 50 de persoane necesitând îngrijiri medicale.
18 iulie 2012 — două tramvaie s-au ciocnit în cartierul Rahova din București, zona Sebastian, 18 persoane fiind rănite, printre care și un copil care a suferit contuzie cervicală.

26 mai 2010 — două tramvaie cu călători s-au ciocnit în Piața Maria din Timișoara, în urma accidentului 14 dintre călători având nevoie de îngrijiri medicale.

Numai în ultimii trei ani, o serie de astfel de accidente s-au produs în țara noastră. Astfel, la 29 octombrie 2015 un accident produs pe linia 41 din București, în urma unei coliziuni între un tramvai și o autobasculantă, în zona intersecției bulevardelor Mareșal Averescu și Ion Mihalache, s-a soldat cu rănirea a două persoane — vatmanul și șoferul autobasculantei.

La 17 ianuarie 2015 o femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani a fost prinsă sub tramvai pe strada Delea Veche din sectorul 2 al Capitalei, fiind rănită.

În 13 octombrie 2014 un accident soldat cu rănirea a 11 persoane s-a produs în urma ciocnirii unui tramvai al liniei 1 cu un autobuz de pe linia 123 la intersecția dintre Calea Vitan și Mihai Bravu din Capitală, zece persoane fiind transportate la spital.

Un accident soldat cu opt răniți s-a produs la 28 august 2014, în urma coliziunii dintre un tramvai și un troleibuz, la Cluj-Napoca.

La 16 ianuarie 2014, un accident soldat cu rănirea ușoară a unui bărbat de 50 ani, care a traversat neregulamentar și a fost prins de tramvai, s-a produs în Capitală, la intersecția Progresului — Calea Rahovei.

În cursul zilei de 9 decembrie 2013, cinci persoane au fost rănite în urma coliziunii a două tramvaie într-o intersecție din municipiul Iași.

La 6 noiembrie 2013, cinci copii au fost răniți ușor după ce șoferul taxiului în care se aflau nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat cu mașina într-un tramvai. Accidentul a avut loc pe șoseaua Barbu Văcărescu din București.

La 21 august 2013, un accident de tramvai a avut loc în zona Colegiului ”Gheorghe Șincai” din Capitală. O femeie în vârstă de 30-35 de ani a fost rănită după ce i s-a făcut rău și ar fi alunecat în fața tramvaiului.

Șase persoane au fost rănite la 2 august 2013 după ce două tramvaie, pe liniile 1 și 46, s-au ciocnit pe șoseaua Ștefan cel Mare, în zona Perla, pe sensul de mers spre Piața Victoriei.

La 17 aprilie 2013 un vatman de la Regia de Transport Public Iași a fost grav rănit într-un accident provocat de șoferul unui camion aparținând regiei județene de apă, Apa Vital, care a intrat în tramvai după ce a încercat să întoarcă autovehiculul pe linie dublă continuă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.