Băsescu susține că nu s-a întâlnit cu Cioloș!

Preşedintele MP Traian Băsescu a precizat, joi, pe Facebook că nu a avut nicio întâlnire cu premierul desemnat şi că nu a avut vreo solicitare în acest sens din partea acestuia. Presa a vehiculat anterior că Traian Băsescu se va întâlni joi dimineaţa cu Dacian Cioloş.

„Pentru a stopa speculațiile : Nu am avut nici o întâlnire cu d-l Dacian Cioloș și nici nu există o astfel de solicitare din partea cuiva”, a precizat Traian Băsescu pe Facebook.

Traian Băsescu a declarat, imediat după nominalizarea lui Dacian Cioloş, că fostul comisar european este o „soluţie bună” pentru funcţia de premier.

Dacian Cioloş, premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, a făcut miercuri turul partidelor politice, cu scopul a obţine sprijin pentru guvernul său. Deocamdată, acesta are oficial susţinerea PNL şi UNPR.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.