Dacian Cioloș, întâlnire-fulger și cu Băsescu

Share:

Premierul desemnat Dacian Cioloş a continuat turul de forţă şi a discutat, joi, cu Traian Băsescu, la sediul Mişcării Populare.

Premierul desemnat Dacian Cioloş s-a întâlnit, joi, cu preşedintele Mişcării Populare Traian Băsescu. Fostul şef de stat a declarat la finalul întâlnirii că partidul său va vota pentru susţinerea instalării Guvernului Cioloş, însă l-a avertizat că MP, prin programul său de guvernare, va rămâne un partid de opoziţie.

„L-am asigurat pe Dacian Cioloş că cele opt voturi pe care le are MP în Parlament vor fi pentru susţinerea instalării Guvernului. Altfel, l-am atenţionat asupra priorităţilor noastre, care ne vor situa în postura de partid de opoziţie la Guvernul susţinut de liberali şi UNPR.

Prioritățile noastre sunt legea sănătății, proiect care este depus de Mișcarea Populară în Parlament, legea pentru modificarea legii electorale, să trecem la 100 de senatori şi 200 de deputaţi. O altă prioritatea este proiectul de lege prin care primarii să fie aleşi din două tururi, nu din unul singur. De asemenea, vrem respectarea Tratatului fiscal, adică România să treaca pe bugete excedentare. Și, în același timp, o corectă distribuție a resurselor între investiții și resurse alocate problemelor sociale.

Deci, având în vedere agenda noastră, cu certitudine vom fi un partid de Opoziție, dar acum vrem să contribuim la stoparea crizei politice și România să aibă un Guvern”, a declarat Traian Băsescu.

Întrebat de presă dacă Mișcarea Populară va face tandem cu PSD în cazul în care și social-democrații se vor plasa în opoziție, Băsescu a răspuns: „Opriți-vă, că nu o să am somn. Cum să fim în tandem cu PSD? Ce, avem același obiective?”.

Acesta a precizat că nu a discutat despre nume de miniştri cu Cioloş. „Nu am discutat nume, la opt parlamentari despre ce nume să vorbim”, a conchis fostul preşedinte.

Dacian Cioloş nu a vrut să dea nicio declaraţie la finalul întâlnirii cu Băsescu, aşa cum nu a făcut după nicio întâlnire cu liderii politici ai formaţiunilor politice. „Nu am emoţii”, a spus Cioloş.

Cioloş a spus doar că ultima întâlnire o s-o aibă cu partidul lui Daniel Fenechiu, Partidul Naţional Democrat. Întrevederea nu a fost deocamdată stabilită, pentru că Cioloş nu a reuşit să îl contacteze pe Fenechiu.

În schimb, la sosirea la sediul Mişcării Populare, Cioloş a spus că discută cu Traian Băsescu pentru că partidul său are reprezentanţi în Parlament. „Discut cu toate formele organizare de parlamentari”, a spus Cioloş.

Întrebat dacă îl interesează votul fiecărui parlamentar, premierul desemnat a spus: „Normal, aşa e în democraţie.”

Dacian Cioloş a discutat, joi, şi cu Mircea Geoană, după ce, miercuri, a avut întâlniri cu liderii PSD, PNL, ALDE şi UNPR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.