„Ocolul Lumii”, la Târgul de Turism al României

0

Peste 220 de companii îi invită pe români să facă „Ocolul lumii” în patru zile la Târgul de Turism al României (TTR), care se va desfășura în perioada 12-15 noiembrie la Romexpo.

Gradul de internaționalizare a celei de a 34-a ediție a Târgului de Turism al României este de 27%, un număr de 16 țări promovându-și zonele și obiectivele turistice atractive. Albania, Austria, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia, India, Iordania, Israel, Italia, Marea Britanie, Palestina, Polonia, România, Tanzania, Ungaria sunt statele prin care „vor călători” vizitatorii târgului, informează Agerpres.

Suprafața de expunere la această ediție este de peste 7500 de metri pătrați. Evenimentul promovează atracții turistice care includ turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinațiile exotice, croazierele și turismul de aventură.

În același timp, pe parcursul celor patru zile de târg, ROMEXPO devine pentru vizitatorii specialiști locul ideal pentru stabilirea și desfășurarea întâlnirilor de afaceri în turism, în scopul reînnoirii și fidelizării relațiilor existente cu partenerii tradiționali.

Târgul de Turism al României este organizat și găzduit de Romexpo, bianual, primăvara și toamna, cu sprijinul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT ), în calitate de partener strategic, al Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), precum și al Camerelor de Comerț și Industrie din România. La această ediție, Bulgaria și Palestina vin cu participări oficiale la Târgul de Turism al României.

În perioada 12-15 noiembrie, concomitent cu Târgul de Turism al României, în Centrul Expozițional ROMEXPO, are loc și Expoziția Internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante — ROMHOTEL.

Prețul biletului de intrare este de 10 lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.