Cazurile de microcefalie alarmează OMS
Ministerul Sănătății din Brazilia a decretat „starea de urgență națională” după creșterea alarmantă a numărului nașterilor mai multor nou-născuți cu microcefalie în nord-estul țării, relatează AFP.
Autoritățile braziliene au semnalat problema la Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Potrivit Ministerului, această anomalie congenitală se manifestă în timpul sarcinii, iar bebelușul se naște cu cutia craniană mai mică decât cea normală (în mod obișnuit mai mare de 33 de cm), fapt ce-i prejudiciază dezvoltarea sa intelectuală.”De la începutul anului, 141 de cazuri suspecte de microcefalie au fost înregistrare în 44 de localități din statul Pernambouc față de 10 pe an, în anii precedenți”, a declarat miercuri seară ministrul sănătății, Marcelo Costa e Castro.
Și alte cazuri au fost semnalate în statele vecine Paraiba, Rio Grande do Norte et Sergipe, potrivit autorităților. Această malformație congenitală ar putea fi consecința a trei factori: substanțe chimice, agenți biologici infecțioși (bacterii, virusuri) și radiații.
O presupusă cauză este deocamdată virusul „zika”, transmis de înțepătura țânțarului Aedes aegypti, a cărui prezență a fost detectată în cursul primului semestru al anului 2015, potrivit autorităților braziliene.