Doroftei a demisionat din fruntea Federației de Box!

0
Președintele Federației Române de Box (FRB), Leonard Doroftei, și-a anunțat vineri demisia din funcție, gest motivat prin dorința sa de a stopa ”certurile și polemicile” cu membrii Biroului Federal.

„Am petrecut la conducerea Federaţiei Române de Box trei ani lungi, cu bune şi rele. Au fost destule greutăţi, dar am trăit şi multe momente plăcute, când sportivii noştri au revenit la marile competiţii internaţionale, ba mai mult, s-au întors de acolo cu rezultate deosebite. A venit momentul să pun punct, din punctul meu de vedere. Demisionez. Nu mai doresc ceartă şi polemici. Federaţia Română de Box are nevoie şi de linişte, sau mai ales de asta, pentru a depăşi mai uşor problemele cu care se confruntă acum.

Am conştiinţa împăcată că am încercat totul pentru a ieşi din acest impas, împreună cu colegii mei din Biroul Federal. Din păcate ne-am mişcat greu şi sunt conştient că boxul trebuie să meargă înainte. Pun binele boxului înaintea mea, aşa că demisionez acum. Cine ştie, poate peste ani voi reveni la conducerea Federaţiei, mult mai pregătit şi cu mai multe soluţii care să ajute boxul românesc să revină acolo unde îi este locul: în elită.

Vă mulţumesc pentru şansa pe care am avut-o de a vă cunoaşte şi a fi mai aproape de oamenii din boxul nostru. Sunt Leonard Doroftei şi voi rămâne tot timpul alături de voi”, se scrie într-un comunicat de presă.

La mijlocul lunii mai, cei doi foşti vicepreşedinţi ai forului, Francisc Vaştag şi Vasile Câtea, l-au acuzat pe şeful pugilismului românesc de dictatură şi de aducerea federației în pragul falimentului.

În toamna anului 2014, Leonard Doroftei a demisionat din fruntea FRB, dar, după trei zile, a revenit asupra deciziei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.