Cioloş, discuții cu Juncker şi Tusk pe Aeroportul Otopeni

0

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au avut, sâmbătă, o întâlnire pe aeroportul Henri Coandă, cu premierul desemnat Dacian Cioloş. O fotografie cu cei trei oficiali a fost publicată pe contul de Twitter al Comisiei Europene.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au făcut o escală la Bucureşti pentru a se întâlni cu premierul desemnat Dacian Cioloş în drumul spre Turcia, unde cei doi oficiali europeni participă la summit-ul G20 de la Ankara.”În cursul acestei după-amiezi, împreună cu prim-ministrul interimar, domnul Sorin Cîmpeanu, am avut o întâlnire cu președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, și cu președintele Consiliului European, domnul Donald Tusk, care au efectuat o escală la București în drum spre Antalya unde vor participa la Summitul G20″, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

Premierul a postat pe Facebook şi două fotografii în care apare alături de cei doi oficiali pe Aeroportul Henri Coandă. O altă poză în care apar Jean-Claude Juncker, Donald Tusk şi Dacian Cioloş a fost distribuită pe contul românesc al Comisiei Europene, fiind făcută de purtătorul de cuvânt al preşedintelui Comisiei Europene, Mina Andreeva.”Continuăm să lucrăm împreună pentru Europa”, se arată în mesajul publicat de Mina Andreeva.

Întâlnirea a avut loc în Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.