Udrea continuă să joace rolul victimei politice

0

Elena Udrea a fost, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a fost audiată în dosarul în care a fost obligată la plata unei cauţiuni de cinci milioane de lei. Potrivit Romania TV, aceasta a acoperit cauţiunea de cinci milioane de lei pentru a scăpa de reţinere. Fostul ministru a pus la dispoziţia procurorilor garanţia unui imobil.

„Procurorii au admis ca eu sa acopăr cauţiunea cu garanţia unui imobil. Există ordonanţa de admitere. Ca să fie clar pentru toată lumea, O societate la care sunt asociat a pus garanţie un imobil. El este notat în cartea funciară cu 42 de notări, dar este un singur imobil. Nu s-au dat bani, s-a pus un imobil care aparţine unei firme. Imbolul este evaluat la cinci milioane de lei în momentul de faţă”, a explicat Elena Udrea la ieşirea de la DNA.

 Întrebată de jurnalişti, fostul ministru nu a vrut să spună despre ce imobil este vorba. „Nu pot să vă spun despre ce imobil este vorba. Nu vreau să afectez firma. Şi aşa le fac atâta rău”, a completat Elena Udrea.

Elena Udrea a previzat şi vineri, la ieşirea din Secţia 2 de Poliţie, unde a fost să dea cu subsemnatul în cadrul măsurii controlului judiciar, că o societate la care este asociată a depus o garanţie imobiliară, care acoperă cauţiunea de cinci milioane de lei, în dosarul în care este acuzată că ar fi finanţat în campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la Bogdan Buzăianu.

În dosarul în care a fost audiată la DNA, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2012), scrie un site de știri.

Elena Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru şi de persoană cu funcţie de conducere în partid, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

„Pentru a-şi exercita influenţa, (…) la începutul anului 2012, a primit de la acelaşi om de afaceri, prin intermediar, suma de 3.800.000 USD şi o creanţă de 900.000 de euro pe care una dintre firmele controlate de acesta o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate cu activitate în mass-media”, susţin anchetatorii.

Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influenţa pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuşi, sub preţul pieţei, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania care avea contract cu ministerul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.