Alin Țucmeanu, arestat preventiv

Share:

Tribunalul București a admis marți seara cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului secretar de stat din Ministerul Sănătății Alin Țucmeanu, acuzat de luare de mită și complicitate la dare de mită.

În același dosar a fost arestat și omul de afaceri Cristinel-Spiridon Vodislav, reprezentant de fapt al unei societăți comerciale, acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de dare de mită.

Potrivit Agerpres, decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Țucmeanu și Vodislav vor fi duși în arestul Poliției Capitalei. Potrivit DNA, Alin Țucmeanu este acuzat că, în calitate de secretar de stat în Ministerul Sănătății, a acceptat, în perioada iulie-noiembrie 2015, promisiunea unei sume de bani neprecizată din partea lui Cristinel Spiridon Vodislav, pentru a aproba finanțarea unui contract privind achiziția de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA, subsecvent acordului cadru încheiat între o unitate spitalicească și societatea reprezentată de acesta din urmă.

De asemenea, procurorii spun că Țucmeanu l-a ajutat pe Vodislav să ia legătura cu persoanele abilitate să încheie acel contract și a insistat pe lângă acestea, asigurându-le de ‘seriozitatea’ omului de afaceri și de faptul că el își va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro.

Alin Țucmeanu a fost eliberat din funcția de secretar de stat după ce a fost reținut luni de procurorii DNA.

Alin Țucmeanu, fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății reținut pentru luare de mită și complicitate la dare de mită, le cerea discreție celor implicați în acordarea ilegală a unui contract către o firmă a omului de afaceri Cristinel-Spiridon Vodislav, potrivit informațiilor din referatul prin care procurorii anticorupție cer marți arestarea preventivă a celor doi.

Într-o discuție din data de 8 octombrie, Alin Țucmeanu i-a dat sfaturi unui interlocutor, a cărui identitate nu a fost făcută publică, să păstreze caracterul ascuns al discuțiilor cu privire la încheierea contractului ce viza achiziția de aparatură medicală și în niciun caz să nu vorbească în birou despre acest subiect: „În birou, nu (…) Nu! Nu vorbim! (…) Da, ia-l și vorbește cu el. Am înțeles și îi spui tu… îi spui tu… Îi spui tu exact ce are de făcut, nu te combini nici cu (….), nici cu nimeni. Îs problemele tale”.

Potrivit procurorilor DNA, din aceste sfaturi rezultă că Țucmeanu „cunoștea caracterul infracțional al demersurilor făcute de Vodislav Cristinel Spiridon, pe care îl sprijinea”.

La rândul său, într-o întâlnire din data de 14 octombrie, Vodislav i-a asigurat pe interlocutorii săi de sprijinul pe care îl avea din partea lui Alin Țucmeanu pentru ca cererea de finanțare să fie aprobată în cel mai scurt timp.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.