Grefă totală de față, reușită în SUA!

0

O echipă de la centrul medical american NYU Langone a realizat o grefă totală de față, piele cu pilozitate, urechi și canale auditive pe un fost pompier voluntar care a suferit arsuri grave în 2001, se arată într-un comunicat transmis luni și preluat de AFP.

Peste 150 de persoane au fost mobilizate mai mult de un an pentru pregătirea intervenției care a durat 36 de ore, realizată la sfârșitul lunii august și prezentată ca cea mai completă grefă de față de până acum, arată NYU Langone, centru de cercetări medicale newyorkez.

Patrick Hardison, astăzi în vârstă de 41 de ani, a fost ars pe față, gât și spate în cursul unei intervenții la o clădire în flăcări din Mississippi (sud), în septembrie 2001. El și-a pierdut atunci urechile, buzele, cea mai mare parte a nasului, părul și pleoapele. O fotografie a sa, realizată la trei luni de la intervenția chirurgicală din luna august, arată un chip fără cicactrici vizibile, doar ochii și pleoapele având un aspect tumefiat.

Prima grefă parțială de față a fost realizată în noiembrie 2005 în Franța de echipa profesorului Bernard Devauchelle la centrul spitalicesc din Amiens (nord). A fost o grefă parțială (nas, buze, bărbie) de care a beneficiat Isabelle Dinoire (38 de ani), desfigurată de câinele ei.

Prima grefă totală de față, cu pleoape și sistemul lacrimal complet, a fost efectuată în iunie 2010 în Franța, la spitalul Henri Mondor din Creteil (sud-est de Paris), de către profesorul Laurent Lantieri, amintește AFP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.