Mihai Selegean, noua propunere pentru Ministerul Justiției

0

Mihai Selegean va fi noua propunere a premierului Dacian Cioloș pentru postul de ministru al Justiției, au declarat surse oficiale pentru Agerpres.

Selegean a fost director al Institutului Național al Magistraturii între anii 2004 și 2008.

Cristina Guseth a fost reatrasă de la Ministerul Justiţiei după miezul nopţii. „Pentru a nu vulnerabiliza in niciun fel încrederea in ministrul Justitiei din Guvern, intr-un an foarte important pentru mentinerea credibilitatii activitatii Justitiei, am hotarât sa retrag propunerea doamnei Cristina Guseth pentru acest portofoliu. Dimineață voi inainta conducerii Parlamentului o nouă propunere.”, a anunţat Dacian Cioloş pe Facebook.

Cristina Guseth fusese avizată cu 41 de voturi „pentru”, şase voturi „împotrivă” şi şase abţineri. Ea a fost audiată de membrii comisiilor juridice, pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii şi pentru drepturile omului culte şi minorităţi din Camera Deputaţilor şi Senat şi de cei din Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizarea executării hotărârilor CEDO din Senat.

Cristina Guseth a declarat în faţa membrilor celor şapte comisii că se află acolo în calitate de director al Freedom House, organizaţie alături de care au fost importanţi actori din Justiţie.

Guseth a spus că, timp de 25 de ani, a apărat statul de drept, iar din 1997 a derulat proiecte menite să sprijine reforma în justiţie, inclusiv în domeniul confiscării extinse.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.