Explozie la o fabrica de mobilă din Sighetu Marmației

0

Prefectul județului Maramureș, Anton Rohian, a declarat miercuri seara, pentru Agerpres că numărul persoanelor afectate în explozia de la fabrica de mobilă Plimob Sighetu Marmației se ridică la trei, fiind vorba de un muncitor care a suferit arsuri pe față și membre și alți doi care au suferit intoxicații ușoare cu monoxid de carbon.

„Am ajuns la locul unde s-a produs explozia și din primele evaluări făcute de specialiști se pare că e vorba de o problemă tehnică la ciclonul de ventilare a rumegușului (…), în urma exploziei urmată de incendiu unul dintre muncitori a suferit arsuri pe 20-25 % din suprafața corpului, îndeosebi față și membre, iar alți doi muncitori, o ușoară intoxicație cu monoxid de carbon. Cei doi muncitori au fost deja externați și au revenit în fabrică. Muncitorul care a suferit arsuri a fost transferat din spitalul orășenesc Sighetu Marmației la SJU Baia Mare pentru îngrijiri de specialitate”, a spus Anton Rohian, potrivit Agerpres.

Prefectul județului Maramureș a mai precizat că o echipă mixtă a ISU și ITM Maramureș se află la locul producerii exploziei pentru a cerceta cauzele producerii accidentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.