Scandal în Polonia. Șefii serviciilor secrete au demisionat!
Șefii celor patru servicii de informații și contrainformații din Polonia au plecat din funcții, a anunțat joi șeful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor instituții, Marek Opiola, la doar trei zile de la instalarea guvernului conservator și eurosceptic format de Partidul Lege și Justiție (PiS), transmite AFP.
Reunită în cursul nopții, comisia a aprobat propunerea de plecare din funcții, prezentată de noul prim-ministru Beata Szydlo, ‘la cererea’ celor patru responsabili vizați — șefii celor două servicii civile, Agenția de Informații (AW) și Agenția de Securitate Internă (ABW), și ai celor două militare, Serviciul de Informații Militare și Serviciul de Contraspionaj militar, a precizat Marek Opiola.
‘Munca responsabililor demisionari în funcțiile lor constituia o amenințare mai importantă decât amenințările venite din străinătate’, a comentat noul ministru de externe, Witold Waszczykowski, plecarea celor patru responsabili, la postul de televiziune privat TVN24. ‘Nu vorbesc despre toți, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o poliție politică față de politicienii polonezi decât ca o instituție însărcinată să apere interesele Poloniei împotriva acțiunilor din exterior’, a adăugat el, precizând că ‘nu este vorba despre o răzbunare, ci despre o despărțire de oameni care nu și-au dovedit eficiența’.
În schimb, din partea opoziției, fostul coordonator al serviciilor speciale, Marek Biernacki, a denunțat ‘o lovitură de forță nocturnă împotriva serviciilor speciale’, care ‘a creat o situație periculoasă pentru stat’, cu atât mai mult cu cât demisionarii nu au avut când să-și transmită dosarele succesorilor lor, aceștia nefiind încă numiți.