Guvernul Tsipras își bate joc de creditori!

0
Parlamentul Greciei a aprobat noi reforme de austeritate, condiţie pentru acordarea altei tranşe de credit din partea Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI. Printre măsurile nepopulare adoptate este şi confiscarea imobilelor datornicilor la bănci şi un impozit special pe vin. Prevederile legale au trecut în regim de urgenţă şi au stârnit nemulţumirea mulţimii adunate în faţa Ministerului Finanţelor şi a Băncii Centrale.

Membrii sindicatului PAME, afiliat Partidului Comunist, susţin că premierul Alexis Tsipras şi-a încălcat promisiunile pe care le-a făcut oamenilor defavorizaţi. Mai ales că se prezintă drept un politician cu vederi de stânga.

În afară de confiscarea locuinţelor celor care au datorii, noile prevederi legale prevăd şi un impozit de 15 eurocenţi pentru fiecare litru de vin produs. În timpul dezbaterilor din Parlament, coaliţia de guvernare şi opoziţia şi-au susţinut fiecare punctele de vedere.

Legea a trecut la limită cu 153 de voturi din totalul celor 300 de deputaţi. Doi membri ai coaliţiei de guvernământ au votat contra şi au fost excluşi pe loc din facţiunea care susţine guvernul. Cabinetul dispune acum de o majoritate fragilă care se poate destrăma oricând.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.