Cărtărescu cere scoaterea ICR de sub tutela politică!

Conducerea Institutului Cultural Român propune modificarea Legii de funcţionare şi vorbeşte despre necesitatea înfiinţării unei structuri de cultură independente. Pe această temă a vorbit la Ora de Ştiri Liviu Jicman, vicepreşedintele ICR.

Una dintre schimbările propuse ar viza, printre altele, personalul ICR din străinătate. Concret, angajaţii să treacă din subordinea Ministerului de Externe în cea a Institutului Cultural.

Despre nevoia unei reforme profunde a ICR vorbeşte de multă vreme societatea civilă. Mai mult, o petiţie iniţiată de scriitorii Radu Vancu şi Mircea Cărtărescu, prin care se cere scoaterea ICR de sub tutela politică, a adunat, doar în această primă săptămână, peste 3.500 de semnături online şi a fost depusă vineri la Preşedinţia României.

Pentru Renașterea ICR

Domnule președinte Klaus Iohannis,

Știm că înțelegeți exact importanța culturii în dezvoltarea unei societăti. Numele dumneavoastră s-a legat de prima capitală culturală europeană din România. Tocmai ați încredințat mandatul de premier unui tehnocrat, reacționând la dorința de schimbare a societătii românești, revoltată de impasul în care o conduce o clasă politică depășită.

În opinia noastră, două sunt cele mai performante instituții create în România de după 1989. Prima este DNA. A doua, Institutul Cultural Român. Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost între 2005 și 2012 o instituție modernă, deschisă, respectată la nivel european. A pus literatura română pe hartă, prin programe care făceau să apară în fiecare săptămană, undeva în lume, o traducere din literatura română. A adus uriașe servicii filmului, muzicii, artelor vizuale.

În 2012, această instituție performantă a fost decapitată și ulterior demolată. Supus algoritmului politic, ICR s-a golit de profesioniști și s-a umplut de sinecuriști. Cei care au nimicit ICR sunt aceiași politicieni pe care azi societatea românească îi respinge la unison.

Vă cerem să redați prestigiul și importanța acestei instituții, scoțând-o de sub mutilanta tutelă politică.
Iată, pe scurt, cum credem că pot fi ele recuperate.

1) Ne dorim un ICR revenit sub tutela neutră politic a președinției. Adică un ICR independent, cu management profesionist, selectat transparent, cu obiective clare. Concursurile pentru ocuparea posturilor la filialele din străinătate s-au sistat în 2008. Din 2012, ICR-urile din lume s-au umplut de rubedenii, relații politice, soți și soții, în deplină opacitate.

2) Nu mai vrem un ICR anexă a ambasadelor: valoarea acestei instituții stă în capacitatea ei de a fi o platformă de dialog cultural, de a oferi o tribună internațională mediului cultural românesc, în pluralism, nu în aliniere. Dorim un ICR integrat, în care filialele din străinătate să fie cu adevărat parte a structurii sale, iar resursa umană să nu se risipească din lipsa unei perspective de carieră.

3) Vedem un ICR capabil să atragă fonduri europene, să genereze venituri proprii. Debirocratizat, centrat pe politici de interes public, nu pe conivențe de gașcă. În care 70% din buget să meargă spre programe în străinătate, și nu spre funcționarea aparatului administrativ.

4) Un ICR în care banul public să nu mai fie intersectat forțat cu interese ce nu au nimic de a face cu sectoarele culturale și creative.

5) Un ICR a cărui expertiză să poată fi transferată, ca model, în vecinătatea noastră imediată.

6) Dorim un ICR care să profeseze o viziune largă a culturii, axată pe artă contemporană, nu unul paseist și dirijist. Unul axat pe coproducție internațională a culturii și contacte între profesioniști, nu o instituție sufocată de lipsă de viziune și proastă administrare.

Ne dorim toate acestea pentru ICR. Și pentru România.

Domnule președinte, credem că a sosit clipa să înapoiați ICR celor ce sunt în mod simbolic proprietarii săi: profesioniștii culturii, creatorii și, în primul rând, contribuabilul român.

Cu speranță,

Mircea Cărtărescu

Radu Vancu

(sursa: petitieonline.com)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.