Răsturnare de situație în cazul tragediei de la Colectiv

Anchetatorii au găsit contractul încheiat între patronii clubului Colectiv şi firma care reprezenta formaţia Goodbye to Gravity, a cărui existenţă era pusă iniţial sub semnul întrebării.

Patronii clubului Colectiv, care a ars pe 30 noiembrie, în timpul unui concert susţinut de trupa Goodbye To Gravity, ar putea fi absolviţi parţial de vina care planează asupra lor în cazul tragediei în care şi-au pierdut viaţa 58 de oameni şi alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite.

Jurnalistul Cătălin Tolontan afirmă pe blogul său că documentul invocat de patronii Alin Anastasescu, Cătălin Gancea și Costin Mincu, prin care firma care a organizat concertul închiria tot spaţiul clubului, mai puţin barul, a fost găsit de procurori chiar la locul incendiului, sub o casă de marcat care l-a protejat de flăcări.

Contractul prevedea, pentru doua zile, cedarea de către patronii clubului a tuturor bunurilor cu excepţia barului către organizatorii evenimentului.

Alin Anastasescu, Cătălin Gancea și Costin Mincu le-au spus anchetatorilor încă din noaptea de după incendiu de existenţa acestui contract, însă acesta nu fusese prezentat şi, astfel, nimeni nu îi credea.

„Noi am închiriat clubul celor din formația care a cîntat. Doar barul ne-a rămas nouă. Credeți-ne, evenimentul muzical nu a fost organizat de noi. Organizatorii au luat sala și trebuiau să se ocupe de chemarea pompierilor. De exemplu, ei i-au chemat pe cei cu artificiile”, le-au spus patronii de la Colectiv poliţiştilor şi procurorilor, potrivit tolo.ro.

Contractul de închiriere stipula că proprietarii nu primeau bani dacă veneau peste 400 de oameni la concert, deoarece consumaţia era mai mare decât dacă ar fi fost sub această cifră, caz în care chiria clubului era de 500 de euro.

„Acționarii nu speră, neapărat, ca acest contract de închiriere să-i exonereze, dar ei vor ca lucrurile să fie corect judecate de către justiție”, a declarat o sursă apropiată celor trei.

rocurorii au stabilit şi că patronii clubului Colectiv nu au minţit cu privire la faptul că fuseseră controlaţi de pompieri încă din 2014, cu toate că ISU a afirmat în repetate rânduri că localul nu se afla în evidenţele sale. Cei trei au afirmat că doi pompieri îi vizitaseră în repetate rânduri şi îi ajutaseră să intre în legalitate şi să aibă caietele PSI puse la punct. Nimeni nu a crezut în existenţa respectivelor controale, care nu figurau în evidenţele ISU, până când unul dintre patroni şi-a amintit că avea în telefonul numărul unuia dintre ei. Astfel, au fost reperaţi de procurori Antonia Radu şi George Matei, pompieri de la ISU Bucureşti-Ilfov, care au fost şi ei arestaţi preventiv în acest dosar. Cei doi au negat iniţial că ar fi fost la Colectiv, dar în faţa instanţei nu au mai declarat nimic.

Patronii de la „Colectiv” susțin însă că Antonia Radu şi George Matei le spuseseră că urmau să încheie un contract cu o firmă specializată pe protecţie contra incendiilor, însă nu li s-a indicat o sumă de bani. Mai mult, inspectorii n-au mai revenit și nu s-a semnat nici un contract. „Ei au rămas însă cu impresia că, din punctul de vedere al pompierilor, sînt în regulă, de vreme ce pompierii cu mîna lor le alcătuiseră caietele PSI”, spune un apropiat al celor trei patroni de la Club Colectiv.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.