Cioloș lasă în stand-by majorarea salariilor bugetarilor

Premierul Dacian Cioloș a declarat, duminică seara, că intenționează să păstreze în buget măsurile din Codul fiscal, dar și, în măsura în care va fi posibil, creșterile salariale, arătând că în privința majorării de 10% trebuie așteptată promulgarea astfel încât deficitul bugetar să nu depășească 3%.

„Asta intenționăm să păstrăm în buget: atât măsurile din Codul fiscal, care ni se par foarte importante pentru a redinamiza sectorul economic, suntem într-o fază de creștere economică, una din cele mai importante din UE și e important, ca și în această perioadă de tranziție, să spun — sectorul economic să aibă încredere în cei care conduc România. Deci, de aceea, sunt foarte multe măsuri care știu că sunt bune, sectorul economic le apreciază, în Codul fiscal, deci avem intenția să le menținem, să le aplicăm. La fel, creșterile salariale sunt necesare, în multe domenii. După părerea mea, sunt necesare și creșterile salariale, dar și reforme în sectorul respectiv. Oricum, intenția noastră este, în măsura în care va fi posibil, să păstrăm aceste creșteri salariale, care au fost decise deja de Parlament și legile promulgate”, a spus Dacian Cioloș, la Digi 24.

Întrebat despre creșterile salariale pentru bugetari de 10% decise de Parlament, lege care încă nu a fost promulgată, Cioloș a precizat: „Trebuie așteptată promulgarea. Oricum, în scenariile de calcul pe care o să le facem, o să luăm și acest lucru în considerare, dar trebuie să vedem ce se întâmplă cu finalizarea, să spun așa, a procesului legislativ. Pe de altă parte, creșterile salariale în domeniul administrației trebuie să fie însoțite la un moment dat și de o îmbunătățire a calității actului administrativ, pentru ca aceste creșteri să fie credibile”.

El a spus că deficitul bugetar poate fi împins până la 3%, iar aceste creșteri salariale trebuie să fie însoțite și de un pachet de investiții.

„Cel mai mult ce putem noi face cu bugetul este să împingem deficitul până la 3% sau sub 3%, să nu depășească 3%. Și așa riscăm pe termen lung să avem probleme de credibilitate, care riscă să afecteze investițiile în economia românească, dar, în momentul de față, cred că am avea argumentele să putem justifica un deficit de până la 3%. Pe de altă parte, e important ca, dincolo de aceste creșteri salariale, care, încă o dată, sunt importante și sunt justificate, să avem și un pachet de investiții, deci să arătăm și să facem în așa fel încât creșterea economică să nu se bazeze doar pe consum”, a completat Cioloș.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.