Stocurile de vaccin antirabic și antitetanos s-au epuizat!
Stocurile de vaccin antirabic și antitetanos ale Institutului „Matei Balș” s-au epuizat, a declarat luni pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Cătălin Apostolescu.
„Este o sincopă pe termen mai lung, pentru că Ministerul Sănătății renegociază prețul cu producătorii de vaccin. Nu numai pentru antirabic este valabilă această problemă, pentru toate produsele biologice. Până nu se încheie procedura de renegociere a prețului, noi nu putem să îl cumpărăm. Noi avem bani, ei îl au în depozit (n.r. — vaccinul), dar nu putem să îl cumpărăm. Această problemă ține de aproximativ două luni”, a explicat medicul.Potrivit acestuia, Institutul a folosit vaccin din stocurile pe care le avea, însă acestea s-au epuizat.
„Noi am mers până acum pe stocurile pe care le aveam, însă au început să se epuizeze”, a precizat Apostolescu.