Un norovirus face ravagii în vestul țării

0
O formă nouă de virus care nu a putut fi despistată în spitale a îmbolnăvit sute de oameni în vestul ţării. Experţii de la Institutul Cantacuzino au constatat că e o tulpină necunoscută de norovirus. Provoacă vărsături şi diaree acută. Pentru că este extrem de contagios, specialiştii l-au clasat în categoria agenţilor bioterorişti. El poate fi transmis chiar şi printr-o simplă strângere de mână.
De la jumătatea lui octombrie, a tot crescut numărul arădenilor ajunşi la doctor cu simptome medii şi uşoare de gastroenterită. Oamenii erau disperaţi că nu ştiau de la ce e.

Institutul Cantacuzino din Bucureşti a făcut analiză moleculară: în trei dintre cele cinci probe primite de la Direcţia de Sănătate Publică Arad, s-a găsit o tulpină de norovirus care provine din Asia. Seamănă bine cu cea care a provocat epidemii în Italia şi Franţa, chiar anul acesta. A luat caracteristici de la mai multe virusuri şi se transmite mai uşor, spun experţii.

Printr-o rehidratare corectă, lucrurile se rezolvă. Nu necesită tratament etiologic, ci doar de reechilibrare şi o dietă adecvată pentru câteva zile. Nu trebuie să ne speriem, e o boală de sezon rece. Mortalitatea e extrem de redusă.

Calea fecalo-orală e calea de transmitere. Virusul poate fi transmis şi prin apă şi alimente contaminate. Nu a fost găsit în probele de la staţia de tratare a apei potabile. Cauza exactă a epidemiei nu e încă stabilită. Autorităţile susţin că în ultimele cinci zile nu au apărut cazuri noi.

Focarul ar putea fi declarat închis dacă timp de şase zile nu apar cazuri noi. Persoana afectată poate transmite virusul timp de două săptămâni. Spălatul pe mâini cu apă şi săpun poate preveni contaminarea. Medicii spun că norovirusul provoacă în jur de 20 de milioane de cazuri de gastroenterită, în SUA, în fiecare an.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.