Petre Tobă, acuzat că și-a plagiat lucrarea de doctorat!

Noul ministru de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliția Română în ultimii 3 ani, se alătură listei de demnitari suspectați că și-au plagiat tezele de doctorat.

Peste 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei cu care el a obținut titlul de doctor în Științe Militare și Informații ar fi copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor și fără a respecta normele naționale și internaționale de citare în opere științifice, potrivit pressone.ro.

Contactat de reporterii pressone.ro pentru a comenta asupra acestui fapt, Petre Tobă a declarat că lucrarea sa de doctorat a fost una practică.

„Ce pot să vă garantez este că am lucrat la teza de doctorat cu bună-credință, că am făcut o lucrare aplicată și că am avut șansa să pun în practică ceea ce am studiat acolo în cel de-al doilea mandat de inspector general al Poliției Române”, a spus ministrul.

Petre Tobă a urmat cursurile doctorale la Catedra de Strategie Militară și Securitate, Departamentul Operații Întrunite, Studii Strategice și de Securitate din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Conform CV-ului său, postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, perioada studiilor doctorale a fost 2008–2011. Potrivit unui răspuns oficial primit de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Petre Tobă și-a susținut teza în mod public în 15 februarie 2011.

Titlul tezei prin care Petre Tobă a devenit doctor în Științe Militare este „Poliția Română – forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale”.

Coordonator de doctorat i-a fost chestorul general de Poliție (r) Anghel Andreescu. Acesta a deținut, pe rând, funcțiile de director al Serviciului de Pază și Protecție (1998-1999), comandant al Jandarmeriei (1999-2001, inclusiv la mineriada de la Stoenești) și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (2005–2013).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.