Procurorii DNA o rețin pe Crinuța Dumitrean!
Crinuţa Dumitrean, fosta şefă ANRP, a fost reţinută, joi seara, de procurorii DNA, în dosarul despăgubirii ilegale de aproape 109 milioane de lei acordate lui Mihai Rotaru, pentru un teren din Piteşti, informează Romania TV. Dumitrean, însărcinată în opt luni, a fost luată însă cu ambulanţa. În acelaşi dosar, au mai fost reţinuţi Mihai Rotaru, Sergiu Diacomatu şi alte trei persoane, iar deputaţii Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu au fost puşi sub urmarire penală.
Procurorii DNA au decis, joi seara, reţinerea fostei şefe a ANRP, Crinuţa Dumitrean. Însărcinată în 8 luni, Crinuţa Dumitrean a fost luată însă cu ambulanţa în jurul orei 21.15. Aceasta fusese adusă la sediul DNA pentru audieri în jurul orei 19.00.
Crinuţa Dumitrean este cercetată în dosarul privind acordarea unei despăgubiri de peste 100 de milioane de lei acţionarului Universitatea Craiova Mihai Rotaru pentru un teren supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei. Dumitrean a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la vremea respectivă.
Omul de afaceri Mihai Rotaru a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, în dosarul despăgubirii ilegale de aproape 109 milioane de lei acordate acestuia pentru un teren din Piteşti. În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Sergiu Diacomatu, Lăcrămioara Alexandru şi Rodica Constantinovici, foşti membri în comisia ANRP, precum şi un evaluator.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au emis un mandat de aducere pe numele lui Mihai Rotaru, pentru a da declaraţii despre o despăgubire de 108.932.000 de lei, care i-a fost acordată de Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, pentru un teren din Piteşti, în perioada în care şefa comisiei era Crinuţa Dumitrean.
Procurorii DNA i-a audiat tot joi, şi pe Lăcrămioara Alexandru, Rodica Constantinovici, Sergiu Diacomatu şi Cătălin Florin Teodorescu, toţi fiind foşti membri ai comisiei ANRP. Lăcrămioara Alexandru a fost în ANRP ca reprezentant al Ministerului Finanţelor, Rodica Constantinovici a fost secretar de stat în Ministerului Justiţiei, Sergiu Diacomatu şi Florin Teodorescu au fost vicepreşedinţi ai ANRP.
În aceeaşi cauză sunt vizaţi şi Crinuţa Dumitrean, Remus Baciu şi Marko Attila, care au fost în comisia de la ANPR ce a aprobat solicitarea de despăgubire a lui Mihai Rotaru, au precizat sursele citate.