Gorj: 2016 va fi „Anul Brâncuși”!

Consilierii județeni au aprobat vineri, în cadrul ședinței ordinare, un proiect de hotărâre care propune declararea anului 2016 „Anul Brâncuși” cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși.

Totodată, prin proiectul respectiv se propune elaborarea unui program cultural, denumit „2016 — Anul Brâncuși” de către o comisie compusă din managerii instituțiilor publice de cultură din subordinea Consiliului Județean (CJ) Gorj, program ce urmează a fi supus dezbaterii și aprobării CJ Gorj și inclus în Agenda Culturală a județului pentru anul 2016, dar și implicarea altor persoane juridice de drept public și de drept privat în procesul de elaborare și realizare a programului cultural, prin cooptarea acestora de către comisia menționată și încheierea de parteneriate în acest sens, informează Agerpres.

Cheltuielile necesare pentru realizarea programului cultural vor fi suportate din bugetul județului Gorj, din fonduri obținute de la bugetul de stat, precum și din alte surse financiare atrase în condițiile legii.

„Rațiunea inițierii proiectului de hotărâre propus rezidă în necesitatea de a marca, la nivelul județului Gorj, împlinirea, la data de 19 februarie 2016, a 140 de ani de la nașterea, la Hobița, a marelui sculptor Constantin Brâncuși, prin organizarea unor manifestări și festivități omagiale specifice, integrate într-un program cultural coerent, realizat de persoane specializate în acest sens”, a precizat președintele CJ Gorj, Ion Călinoiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.