Trei milioane de beculețe, aprinse de luni în Capitală

Primăria Municipiului București anunță, într-un comunicat, că aproape 3 milioane de beculețe de tip LED care vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor fi aprinse luni, 30 noiembrie, la ora 16,40, odată cu iluminatul public.

Anul acesta, traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri și cuprinde 46 de zone din București.

Astfel, luminițele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Brătianu și Unirii, de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă, Piața Unirii, Piața Universității și Piața Romana, bulevardul Dacia între Piața Romană și Piața Gemenii, bulevardul Lascar Catargiu, între Piața Romană și Piața Victoriei, Regina Elisabeta între Piața Universității și Piața Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piața Universității și Piața Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir și bulevardul Tineretului, precizează sursa citată.

Tot pentru sărbătorile de iarnă au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanți (Piața Charles de Gaulle — Piața Dorobanți), Piața Victoriei, Calea Victoriei (Piața Victoriei — Splaiul Independenței), Bd. Aviatorilor între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle și între Piața ChCric, Piața Roma, Piața Națiunilor Unite, Piața Constituției, Piața Rosetti, Piața Regelui, Piața Operei, Calea Moșilor (Șos. Mihai Bravu și Bdul Carol) și Sos. Colentina (Șos. Mihai Bravu și Str. Dna Ghica).

De asemenea, vor mai fi aprinse beculețe în mai multe intersecții din Capitală, după cum urmează: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timișoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, Șos. Progresului și Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

Ornamentele de sărbători vor lumina și la intrarea în București de pe DN1, A2, A1 și la cea dinspre Giurgiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.