Val de denunțuri împotriva lui Ioan Oltean și Crinuța Dumitrean

Preotul bisericii din Chitila nu este singurul care a făcut denunţ în dosarul lui Ioan Oltean, în care este acuzat că a luat mită 600.000 de euro. Potrivit România TV, şi Remus Baciu, fostul vicepreşedinte al ANRP, a turnat la DNA cuplul Ioan Oltean- Crinuţa Dumitrean. Acestea nu sunt primele denunţuri împotriva celor doi. Şi Dorin Cocoş şi fostul coleg de partid al lui Ioan Oltean, Cătălin Teodorescu, au denunţat la DNA şpăgile Crinuţei Dumitrean.

Doua denunturi au fost facute in dosarul privind acordarea unei despagubiri de peste 100 de milioane de lei omului de afaceri Mihai Rotaru pentru un teren supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

In primul denunt, preotul din Chitila a vorbit despre spaga pe care Ioan Oltean o lua in curtea bisericii. In al doilea denunt, Remus Baciu a povestit despre relatia dintre Crinuta Dumitrean si Ioan Oltean, despre vizitele dese pe care deputatul le facea la ANRP, desi nu avea nicio atributie in modul in care ar fi trebuit sa functioneze comisia de acordare a despagubirilor, si despre faptul ca era vazut, inclusiv de functionarii de la ANRP si de Crinuta Dumitrean, drept un sef.

Acestea nu sunt primele denunturi impotriva Crinutei Dumitrean. Si Dorin Cocos le-a povestit procurorilor DNA despre banii pe care i-a dat direct Crinutei Dumitrean, 1,8 milioane de euro. Banii au fost dati in doua transe, odata 800.000 de euro, alta data un milion de euro, printr-un sofer al lui Dorin Cocos. Banii au fost plasati intr-o mapa albastra.

Si Catalin Teodorescu, coleg de partid cu Ioan Oltean, a dat declaratii la DNA despre influenta pe care aceasta o avea la ANRP.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, sâmbătă, ca omul de afaceri Mihai Rotaru, Sergiu Diacomatu, Lăcrămioara Alexandru şi Rodica Constantinovici, foşti membri în comisia ANRP, evaluatorul Sergiu Negurici, dar şi fosta şefă ANRP, Crinuţa Dumitrean, să fie arestaţi preventiv pentru 30 de zile în dosarul penal al deputatului Ioan Oltean.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.