Accident în Sighetul Marmației. Un mort și doi răniți!

Un accident grav a avut loc luni dimineaţă în Sighetul Marmaţiei, din cauza vitezei excesive. Un tânăr a murit pe loc, iar alte două persoane se află în stare gravă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat chiar lângă un cimitir.

Accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive, pe o porțiune de drum în aliniamen. Şoferul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea, s-a lovit de o bariera care duce la Cimitirul Săracilor din Sighet, apoi mașina s-a răsturnat pe plafon zeci de metri, potrivit actualmm.ro.

În urma imactului, fratele şoferului, care se afla pe bancheta din spate, a murit pe loc. Şoferul şi tânărul care se afla pe scaunul din dreapta au ajuns la spital cu răni grave. Pentru ca cei trei tineri să poată fi scoşi de sub fiarele maşinii, a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la descarcerare.

Maşina, care era înmatriculată în Italia, a fost distrusă după ce, a rupt stâlpul de semnalizare a liniei de frontieră româno-ucraineană, a rupt mai mulți copaci și a căzut într-o râpă adâncă de câțiva metri.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele producerii accidentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.