Kovesi anunță noi arestări!

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a anunţat că, în scurt timp, vom asista la noi arestări în dosare care vizează fondurile europene. În plus, şefa DNA susţine că procurorii sunt pe urmele celor care au „poziţii de conducere”.

Laura Codruţa Kovesi a acordat un interviu unei publicaţii din Suedia, în cadrul căruia a mărturisit că Direcţia Naţională Anticorupţie lucrează la dosar care vizează fondurile europene şi că urmează se se facă noi arestări., relatează Romaniatv.net.

„Urmează noi arestări. (…) Infracţiunile comise şi care includ fonduri UE sunt acum în vizorul nostru şi sunt o chestiune prioritară pentru DNA. (…) Noi nu cercetăm documente politice. Dar, dacă persoanele pe care le anchetăm au o poziție specială, este interesant pentru noi. Suntem interesați de aceia care au o poziție de conducere sau care sunt reprezentanți de seamă ai unei instituții”, a declarat Laura Codruţa Kovesi pentru expressen.se.

Fragmente din interviu:

Cât vei mai sta aici?

– Nu știe nimeni când se termină. Poate dura o eternitate.

Cum răspundeți acuzațiilor că aveți o agendă politică?

– Noi nu cercetăm documente politice. Dar, dacă persoanele pe care le anchetăm au o poziție specială, este interesant pentru noi. Suntem interesați de aceia care au o poziție de conducere sau care sunt reprezentanți de seamă ai unei instituții. Dacă sunt numai politicieni, atunci nu este interesant. Am anchetat politicieni din toate partidele, atât din partidele de la guvernare, cât și din opoziție. Așadar, indiferent de averea, poziția, valorile politice ale acestora…dacă infracțiunile s-au produs în sfera noastră de jurisdicție, atunci noi le investigăm.

Aveți în vedere o carieră politică proprie?

– Nu. Am comentat, deja, acest lucru. Au existat zvonuri conform cărora intenționez să devin Președintele României. Nu, acest lucru nu se regăsește în agenda mea. Nu doresc aceasta. Când termin aici, doresc să continuu munca în domeniul juridic.

Aveți mulți dușmani?

– Nu știu. Există câțiva politicieni care nu ne iubesc. Este cât se poate de clar. Dar nu are importanță, deoarece noi primim aprecierea și sprijinul general al cetățenilor români. 66 la sută din populație se bazează pe noi și acesta este cel mai mare procentaj pentru o instituție, cu excepția Bisericii și Armatei.

Există câțiva potentați care sunt anchetați în prezent și care pot fi arestați curând?

– Da, desigur.

Cine este la rând?

– Înțelegeți că nu vă pot spune.

România a fost criticată pentru că fondurile UE nu ajung la cei care au nevoie de ele, ca de exemplu, la cei care suferă din cauza sărăciei. E ceva care vă înfurie?

– Ca șef al unei instituții legislative, nu pot gândi cu sufletul. Trebuie să fiu neutră și echilibrată. Infracțiunile comise și care includ fonduri UE sunt acum în vizorul nostru și sunt o chestiune prioritară pentru DNA. Numărul anchetelor care privesc aceste cazuri a crescut.

Dacă România nu intra în UE, ar fi fost corupția la fel de răspândită?

– Sunt convinsă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.