Cioloș și Dragnea au discutat despre bugetul de stat pe 2016!

Premierul Dacian Cioloş şi liderul PSD Liviu Dragnea s-au întâlnit, joi, pentru a discuta pe tema bugetului de stat pentru anul 2016, potrivit România TV. Cel mai greu punct al negocierilor îl reprezintă salariul minim pe economie care trebuie să crească, în 2016, la 1.200 de lei, dar despre care Guvenul Cioloş nu a anunţat nimic.

Întâlnirea dintre Cioloş şi Dragnea a avut loc înaintea şedinţei de Guvern, în timpul căreia proiectul bugetului de stat pe 2016 va fi citit în primă lectură.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri seară, la Romania TV, că în proiectul de buget pe 2016 se ia în calcul atât majorările salariale cu 10%, cât şi creşterea pensiilor, măsuri anunţate de Guvernul anterior.

Eu am mai spus că legea bugetului am construit-o în aşa fel încât să includem deciziile anterioare şi referitoare la Codul fiscal şi la creşterile salariale de 10%. (…) În proiectul de buget vor fi incluse deciziile luate de Parlament prin diferite acte normative. Eu ştiu de măririle salariale adoptate prin diferite acte normative. Acolo unde avem acte normative aprobate de Parlament, le-am luat în considerare„, a declarat prim-ministrul.

Totodată, premierul a precizat că şi majorarea pensiilor cu 5% în 2016 va fi menţinută. „Pensiile vor fi majorate cu 5%. Ceea ce a fost calculat în bugetului iniţial, am menţinut, nu pentru că aşa consideră PSD ci pentru că aşa e just. Eu vorbesc de decizii care au fost luate de Parlament. Nu ştiu de alte lucruri„, a afirmat şeful Guvernului.

Premierul a precizat că investiţiile nu vor fi reduse în bugetul pe 2016. „Când vom prezenta bugetul vom explica toate cele care au stat la baza calculelor. Ce pot să vă spun că pe investiţii nu vom scădea alocările bugetare ci mergem chiar cu majorări: cele din sectorul public, dar cred că odată cu măsurile din Codul Fiscal să încurajăm şi mediul privat„, a menţionat Cioloş.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.