Frunda, nemulțumit de Cabinetul Cioloș

0

Guvernul într-un stat de drept trebuie să fie politic, a declarat la RFI fostul senator UDMR, Gyorgy Frunda, care spune că membrii Cabinetului Cioloş „sunt implicaţi politic şi ăsta este un lucru bun”. „Am găsit acum cei şapte pitici care rezolvă problema lui Albă ca Zăpada?”, se întreabă Frunda.

În opinia lui Frunda, un Guvern tehnocrat „e împotriva principiilor democratice”: „Guvernul trebuie să fie într-un stat de drept un Guvern politic. Guvern tehnocrat ai atunci când există o revoluţie, o situaţie extraordinară, în care trebuie să numesc un Guvern pe un termen limitat, ca să lămurească nişte lucruri. În România nu aceasta a fost situaţia pentru care a fost numit domnul Cioloş prim-ministru, a fost un compromis politic între partide politice parlamentare”.

Fostul senator UDMR e de părere că mulţi membri ai Guvernului actual sunt sau au fost implicaţi politic:

„Marea majoritate a membrilor Guvernului, nu ştiu dacă puteţi să-mi spuneţi unul sau doi care n-au fost implicaţi direct sau indirect în viaţa politică. Fiecare are simpatii, de stânga, de dreapta, de centru şi fiecare susţine o anumită doctrină şi o anumită abordare în rezolvarea problemelor de administrare a ţării. Asta înseamnă că oamenii sunt implicaţi politic şi ăsta este un lucru bun, nu rău.

Haideţi să nu ne jucăm! Spunem oamenilor „tehnocraţi”, am găsit acum cei şapte pitici care rezolvă problema lui Albă ca Zăpada? Unii dintre ei sunt oameni foarte buni, pe care-i cunosc, cred că vor avea rezultate, dar ei au anumite ideologii politice, simpatii politice”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.