Cinematograful Patria a fost închis!
Cinematograful Patria din Bucureşti s-a închis, în urma promulgării legii care interzice activităţile în clădirile cu risc seismic, a declarat preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi, adăugând că Ministerul Culturii nu s-a pronunţat privind problemele sălilor.
„Cinematograful Patria s-a închis, iar Ministerul Culturii încă nu s-a pronunţat cu privire la această problemă. Nu ştim ce se va întâmpla cu personalul. Oamenii au o grămadă de probleme şi nimănui nu-i pasă, iar ministerul doarme”, a declarat pentru Mediafax preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi.
De cealaltă parte, reprezentanţii Ministerului Culturii (MC) au declarat, joi, că, în urma unei analize, există o singură instituţie în subordinea MC încadrată în clasa I de risc seismic – pericol public: Sala Studio, aparţinând Arhivei Naţionale de Film (ANF).
„Ei (Ministerul Culturii, n.r.) răspund de noi. Vrea, nu vrea, ministerul are treabă aici şi trebuie să se ocupe”, a spus Bikfalvi, adăugând că şi clădirea în care se află cinematograful Scala este încadrată în clasa II de risc seismic (în care se încadrează construcţiile care, sub efectul cutremurului, pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă, n.r.). „Cu acesta ce facem? Dacă e inclus în clasa a II-a de risc înseamnă că mor mai puţini oameni, dacă o să cadă şi îl lăsam aşa?”, a mai spus Bikfalvi.
„Dacă, în urmă câteva luni, erau restanţe de două salarii, acum am ajuns la şapte. Noi speram ca domnul Bogdan Stanoevici (secretar de stat în MC, n.r.) să fie schimbat, odată cu noul guvern de tehnocraţi, dar nu s-a întâmplat asta”, a mai spus reprezentanta sindicatului, care, în luna octombrie, transmitea un comunicat presei în care se menţiona că Ministerul Culturii şi Bogdan Stanoevici „sunt singurii şi adevăraţii vinovaţi pentru situaţia dezastruoasă în care se află regia”.
Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii (MC), a declarat, pe 14 octombrie, că se lucrează la modificarea Legii 303/2008 pentru a se rezolva problemele de la Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor „RomâniaFilm” (RADEF), care are datorii de 32 de milioane de lei, la stat şi la privat. Totodată, Bogdan Stanoevici a spus că Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, împreună cu fostul director RADEF Marius Iuraşcu şi cu alte persoane din conducerea instituţiei au „pus pe butuci” această societate de-a lungul anilor, în mod voluntar, „având grijă să jefuiască banii statului”.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 17 noiembrie, legea nr. 282/2015, care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora. Legea modifică Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, şi a fost iniţiată de senatorii PSD Darius Vâlcov şi Mihai Fifor în anul 2014. Iniţial, legea prevedea doar sancţiuni pentru operatorii care nu urgentează lucrările de consolidare în astfel de spaţii, însă, potrivit unui amendament depus în Senat, a fost introdusă şi respectiva interdicţie.