Raed Arafat răspunde acuzațiilor aduse!
Raed Arafat şi fostul ministru al Sănătăţii Nicole Bănicioiu sunt acuzaţi de crimă de tatăl lui Alexandru Iancu, unul dintre tinerii decedaţi după tragedia din Colectiv. Cu sufletul distrus de durere, omul vrea să se facă dreptate şi cere socoteală autorităţilor pentru că fiul său a murit pe un pat de spital din Bucureşti. Omul spune că fiul său avea o şansă la viaţă dacă era transferat în străinătate. Secretarul de stat se apără şi spune că starea de sănătate nu a permis transferul lui Alexandru Iancu.
Alexandru Mihai Iancu, rănit în incendiul din clubul Colectiv, a decedat pe 21 noiembrie, la Spitalul „Sf. Ioan”, din Capitală. Băiatul din București avea 22 de ani și absolvise Academia de Studii Economice (ASE). Tânărul era un mare pasionat de muzică şi cânta la chitară. De asemenea, Alex era fan Goodbye to Gravity, postând pe pagina de socializare mai multe videoclipuri ale formaţiei şi îndemnându-şi, pe 29 octombrie, prietenii de pe pagina de socializare să meargă la concertul trupei din clubul Colectiv.
„Te-ai dus printre stele, Johnny Depp al nostru! Mă bucur că te-am cunoscut, om minunat! Condoleanţe familiei!”, a scris una dintre prietenele tânărului, pe pagina acestuia de Facebook.
Au trecut aproape două săptămâni de când Alex a închis ochii pentru totdeauna. A lăsat în urmă multă durere. Tatăl său nu poate accepta că niciodată nu-și va mai vedea copilul și încearcă să înțeleagă de ce toate aceste nenorociri s-au întâmplat. Nu-şi mai găseşte liniştea şi cere ca cei vinovaţi să plătească.
„Zile întregi am umblat năuc, neînţelegând nimic din ce se întâmplă. Alexandru a fost scos de prieteni din Colectiv, a fost dus la salvări şi predat unui medic. Vorbea, stătea în picioare şi era speriat de moarte, deşi reuşea să facă câte o glumă. Aici se rupe filmul, pentru că la spital nu ajunge cu SMURD-ul. A fost trimis cu o maşină particulară. La spital, medicii au muncit ca nişte eroi, am toată stima şi respectul pentru eforturile lor, dar erau medici de urgenţă fără experienţă în operaţiunile cu arşi, cu arşi foarte grav şi intoxicaţi. Copiii ăştia care aveau arsuri pe diferite suprafeţe, dar foarte grave, trebuiau să fie introduşi într un mediu absolut izolat şi trataţi de specialişti în arsuri sau, cel mai bine, trebuiau trimişi imediat acolo unde puteau fi trataţi de specialişti şi cu aparate performante. În schimb, ei fost ţinuţi în medii nesigure, trataţi cu eforturi foarte mari din partea personalului extrem de sufletist, de implicat, dar fără experienţă în domeniu.
Astfel, infecţiile s-au dezvoltat, iar dacă ţin cont şi de faptul că toţi copiii plecaţi în străinătate au plecat cu bacterii specifice căpătate în spitale, îmi dau seama că Alexandru şi ceilalţi au fost ucişi. Au fost condamnaţi la moarte din primele zile, atunci când vedeam la televizor cum ministrul sănătăţii şi Arafat spuneau că totul este sub control şi că ne descurcăm. Nu v-aţi descurcat domnilor, iar indecizia voastră a fost criminală. Domnule Arafat, acum o săptămâna îi spuneam lui Cristian Tudor Popescu, într un comentariu făcut la un articol al dânsului, că ar trebui să tacă şi că dumneavoastră sunteţi un om care ştiţi ce faceţi. Acum, domnule Arafat, va cer socoteală pentru uciderea copilului meu. Salvarea dumneavoastră nu l-a dus la spitalul potrivit, de fapt nu l-a dus deloc. Astfel s-a pierdut timp. Şi viaţa copilului meu. Dar asta este doar un caz. Vă voi mai povesti câte ceva, domnule Arafat. Smurd-ul dumneavoastră, pompierii, poliţiştii prezenţi la faţă locului, habar nu ştiau ce să facă, erau debusolaţi, dezorganizaţi. Nu o spun eu, o spun cei din Colectiv, cei care se scoteau unii pe alţii din foc. Domnule Bănicioiu, ştiţi ce aţi făcut pierzând o săptămâna fără să trimiteţi copiii în străinătate? I-aţi ucis. Sunteţi un criminal”, a scris tatăl lui Alex pe Facebook.
CE ÎI RĂSPUNDE RAED ARAFAT TATĂLUI CARE ÎL ACUZĂ DE CRIMĂ
„Am vazut scrisoarea publicata de parintele unui tanar care a decedat din pacate la trei spatamani dupa incendiul de la Colectiv si am inteles durerea tatalui tanarului insa vreau sa clarific doua aspecte, nu ca raspuns la scrisoare ci doar pentru cei care citesc toate datele care se pun pe net si in spatiul public in speranta ca la un moment, cu timpul, tatal tanarului va intelege ca nu puteam din pacate face mai mult si nu puteam transfera fiul lui in alta parte din motive obiective cauzate de starea lui care nu pemitea transferul”, a scris, vineri seara, Raed Arafat pe pagina de Facebook.
Privind transferul lui Alex de la locul tragediei cu o maşină personală, secretarul de stat spune că totul s-a întâmplat probabil pentru că un alt pacient se afla într-o stare mai gravă.
„Referitor la problema transportului de la locul incendiului a tanarului resepctiv cu o masina particulara si a refuzului de a fi luat de o ambulanta, pot spune ca in astfel de situatii cand numarul victimelor este coplesitor nu poti sa-i iei pe toti de odata si nici nu poti avea o ambulanta pentru fiecare imediat. De aici apare triajul, care la fata locului se bazeaza pe diferentierea celor care au pericol iminent de moarte si sunt salvabil de cei care nu sunt in pericol iminent de moarte. Deci, cu alte cuvinte daca un echipaj de ambulanta sau SMURD refuza sa ia un pacient la un moment nu inseamna ca l-a refuzat permanent si poate a fost alt pacient cu risc mai mare care trebuia transportat inainte”, a mai spus Arafat.
De asemenea, secretarul de stat explică şi de ce Alex nu a fost transferat în străinătate.
„Referitor la Transferul in strainatate a tanarului, pot spune ca Spitalul Sfantul Ioan unde el se afla a fost vizitat de mai multe echipe de medici straini care decideau pe cine pot primi in spitalele lor. Selectia s-a facut dupa cum am mai explicat dupa gravitatea si transportabilitatea pacientului.
Din pacate unii pacienti nu erau transportabili nici pentru distante mici. Tanarul respectiv a fost pe aparate complexe care nu ne permiteau sa-l transportam si sa intrerupem functionarea lor, el era pe un aparat ECMO, numit laic „plamani artificiali”, unul din foarte putine astfel de aparate in Romania fiind adus special pentru el din alt spital (astfel de aparate sunt rare si in sectiile de terapie intensiva si in alte tari incepand sa fie introduse in numar mai mare numai recent), care il asigura schimbul de oxigen in locul plamanilor care erau foarte afectati, acesta fiind de la bun inceput, conform datelor pe care le am, in insuficienta respiratorie acuta grava care a evoluat nefavorabil. Totodata tanarul era si pe hemodiafiltrare (aparat de dializa), care il suplinea functia rinichilor. Mai jos am adaugat un link la un fragmnet din emisiunea lui Mihai Gadea din Antena 3 in care sunt reluate fragmente din discutiile cu medicii straini care au vizitat pacientii. Merita vazut ce spune doctorita din Anglia despre trasnferul pacientilor arsi ca sa se inteleaga cat de complexa este problema respectiva. Transferul in masa al pacientilor in alte tari nu putea fi efectuat imediat si trebuia pregatit, din punctul de vedere al pacientilor dar si din punctul de vedere al tarilor primitoare. Unul dintre medicii care comenteaza spune clar ca momentul ales pentru transfer a fost cel potrivit”, a scris Raed Arafat pe pagina de Facebook.