Vrăbia mălai visează. Reghecampf vrea un nou titlu cu Steaua!

0

Laurențiu Reghecampf a declarat, vineri, în prima sa conferință de presă de la instalarea în funcția de antrenor principal la echipa de fotbal Steaua, că obiectivul din acest sezon este câștigarea campionatului, precizând că va fi o foarte mare provocare ținând cont de distanța de 10 puncte care o desparte pe gruparea roș-albastră de liderul clasamentului, Astra Giurgiu.

„Este o situație dificilă la echipă, dar acum ne gândim mai mult că reducem distanța față de Astra și să vorbim mai puțin. Conflictele și dialogurile la distanță nu își au rostul. Avem nevoie de puncte pentru că obiectivul nostru este câștigarea campionatului. Credem că se poate realiza și vom lupta până la capăt pentru el. Suntem optimiști că această diferență de puncte se poate remonta deoarece avem un lot valoros”, a spus Reghecampf.

Ultima oară la Litex Loveci, tehnicianul a afirmat că nu ar fi acceptat să se întoarcă în campionatul intern la o altă echipă în afară de Steaua. „Sunt bucuros că am revenit la Steaua, MM (n.r. — Mihai Stoica) o să fie cât de curând lângă noi și o să refacem acel trio de succes (n.r. — împreună cu finanțatorul Gigi Becali) de acum ceva timp.

Am ales să mă întorc pentru că Steaua reprezintă pentru mine foarte mult. Echipa trece printr-o perioadă grea și o să fie o provocare foarte mare pentru mine pentru că în ultimii patru-cinci ani Steaua nu a fost niciodată la o distanță așa de mare de primul loc. Apoi am revenit și pentru a fi alături de familie. Oricum, eu nu m-aș fi întors în campionatul intern la o altă echipă. Nu știu dacă a fost mai ușor primul meu mandat. Niciodată la Steaua nu e ușor, poate că acum e un pic diferit pentru că există această diferență de puncte în clasament”, a menționat el.

Reghecampf este de părere că în perioada următoare suporterii se vor întoarce în tribună, iar echipa va reveni la baza de pregătire din Bulevardul Ghencea. „Sunt jucători buni la Steaua acum, dar trebuie să o luăm pas cu pas. Steaua a pierdut în ultimul timp foarte mult, și suporteri, și alte lucruri (n.r. — siglă, stadion și baza de pregătire) din cauza faptului că rezultatele nu au fost foarte bune. Dar fanii se vor întoarce lângă echipă, simt eu asta. Iar din informațiile mele, se lucrează, mă refer la conducere, pentru a rezolva și problema cu baza din Ghencea și celelalte lucruri”, a mai afirmat antrenorul.

Laurențiu Reghecampf își asumă faptul că poate fi demis în cazul în care Steaua nu va avea rezultate. „Nu cred că există în fotbal un antrenor care să nu fie schimbat când nu sunt rezultate. Este un lucru pe care mi-l asum și eu, și clubul. Dar sper să nu ajungem acolo. Eu cred că vom putea îndrepta lucrurile cât se poate de repede și o să readucem Steaua acolo unde îi este locul. Nu cred că se va întâmpla ca Steaua să rateze play-off-ul. Vom lucra în fiecare zi să nu se întâmple asta. Și nu scad șansele la titlu dacă vom juca toate meciurile în deplasare. Steaua este o echipă iubită și oriunde vom juca vom fi înconjurați de foarte mulți fani. Sper să se rezolve și problema și să putem juca din nou pe Arena Națională cât mai repede”, a afirmat tehnicianul.

Referitor la Mirel Rădoi, cel care a condus din punct de vedere tehnic Steaua în acest sezon, Reghecampf a menționat că este dispus să discute cu el: „Eu sunt deschis să vorbesc cu toată lumea. Când primesc informații despre echipa pe care o antrenez, eu sunt deschis. Nu am niciun fel de problemă cu Mirel. Dacă ei (n.r. — Mirel Rădoi și Nicolae Dică) sunt dispuși să discute cu mine și să ajute într-un fel echipa pentru a avea rezultate mai bune, atunci pentru mine nu este niciun fel de problemă”.

Tehnicianul susține că nu a fost deranjat de declarația lui Rădoi în care acesta i-a invitat să vină la Steaua pe antrenorii steliști care apar la televizor și cer salarii de 25.000 de euro pe lună. „Nu m-a deranjat pentru că nu m-am simțit vizat. Eu eram antrenor sub contract și nu apar la televiziuni. Nu am de ce să mă supăr, mai ales că era un moment dificil pentru Mirel Rădoi, pierduse un meci în minutul 93. Oamenii când au parte de asemenea evenimente de multe ori au anumite reacții, așa că nu am de ce să mă supăr”, a precizat acesta.

În schimb, Reghecampf a subliniat faptul că va lucra direct cu finanțatorul Gigi Becali și nu știe dacă Mirel Rădoi va rămâne în funcția de director sportiv al clubului. „Până acum nu am discutat absolut nimic cu patronul (n.r. — despre Mirel Rădoi în funcția de director sportiv). Dar nu am niciun fel de problemă. Eu voi lucra direct cu patronul, așa cum am făcut-o până acum, și cu MM. Iar dacă vor fi și alți colaboratori, o voi face cu cea mai mare plăcere”, a mai spus el.

Antrenorul a refuzat să nominalizeze jucătorii care vor veni la Steaua în pauza competițională din iarnă. „Eu nu voi vorbi despre jucătorii care vor veni la Steaua până nu se termină campionatul. Nu e perioada în care putem face transferuri și avem nevoie de liniște. Acum trebuie să mă bazez pe cei care sunt în lot și am încredere în ei. Am discutat cu ei, am discutat și cu Tade, i-am spus să marcheze și să joace cât mai simplu”, a explicat tehnicianul.

Antrenorul Laurențiu Reghecampf a semnat, joi, un contract valabil pe două sezoane și jumătate cu Steaua București. Fost jucător al Stelei, Reghecampf a cucerit în primul său mandat de antrenor la Steaua două titluri de campion și Supercupa României. El va colabora, ca și înainte, cu Thomas Neubert, Anton Petrea, Cristinel Țermure și Florin Tene.

Reghecampf, care și-a reziliat, joi, contractul cu echipa bulgară Litex Loveci, îl înlocuiește la Steaua pe Nicolae Dică, numit antrenor interimar (1-1 cu ASA Târgu Mureș) după demisia lui Mirel Rădoi în urma eșecului cu Astra Giurgiu (0-1, la Pitești).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.