„Familia Ortodoxă”, noul partid al lui Gigi Becali!

0

Gigi Becali îşi face partid şi vrea să schimbe actualii parlamentari şi primari cu preoţi. Formaţiunea se va numi „Familia Ortodoxă”, iar primul obiectiv după ce va ajunge la putere este alocarea de fonduri masive de la bugetul de stat pentru biserici, informează Romania TV.

„O să facem noi un partid din oamenii bisericii. O să merg să vorbesc cu Patriarhul Daniel să dea binecuvântare în BOR, să aibă voie să candideze şi preoţii şi înalţi ierarhi şi facem un partid al bisericii. Şi câştigăm alegerile şi prima dată dăm bani la biserici şi după aia celelalte”, a spus Gigi Becali.

Formaţiunea se va numi „Familia Ortodoxă”, iar Gigi Becali nu va avea nicio funcţie. „Eu nu am nevoie de nicio funcţie, celebritate nu-mi mai trebuie, tot ce fac e din dragoste, ca să îmbisericim România şi să nu mai poată străinii să conducă România prin fundaţii, ong-uri anticreştine”, a spus Becali.

Partidul ar urma să fie condus de Virgiliu Popescu, redactor-şef al revistei „Familia Ortodoxă”, a mai anunţat Gigi Becali.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.