Anchetă la Protecţia Copilului Dolj, după cele două sinucideri
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj a demarat o anchetă internă, iar la nivelul instituției s-a constituit o celulă de criză după ce o fată de 13 ani și un băiat de 19 ani, ambii aflați în case de tip familial ale instituției, s-au sinucis în ultimele zile, situație catalogată drept una fără precedent în activitatea instituției.
Potrivit unui comunicat al DGASPC Dolj, instituția a inițiat o serie de acțiuni de monitorizare, evaluare și consiliere psihologică a tuturor copiilor și tinerilor din sistemul rezidențial, plan care va fi implementat cu sprijinul Colegiului Psihologilor Dolj, al Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova și al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
„În eforturile de depășire a acestei situații fără precedent în activitatea DGASPC Dolj, a fost solicitat sprijinul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova (pentru evaluarea psihiatrică a cazurilor speciale), al psihologilor din cadrul Colegiului Psihologilor Dolj (pentru desemnarea unor specialiști externi care să efectueze o evaluare psihologică suplimentară a copiilor aflați în situații de risc) și al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj (pentru intervenția rapidă în situații de dispariție a copiilor și securizarea suplimentară a zonelor în care se află Casele de Tip Familial). Toate aceste instituții și-au manifestat întreaga disponibilitate pentru soluționarea tuturor cazurilor de vulnerabilitate identificate de specialiștii DGASPC Dolj”, se arată în comunicatul citat.
Conducerea DGASPC susține că acțiunile de comunicare, evaluare, consiliere și suport vor continua pentru toți cei aproape 200 de copii și tineri din sistemul rezidențial (17 case de tip familial cu o capacitate de opt locuri fiecare, o casă de tip familial cu o capacitate de 20 de locuri, două centre de primire în regim de urgență cu o capacitate de 20 de locuri fiecare).
Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că în ambele cazuri de sinucidere, organele de anchetă fac cercetări pentru a se stabili cauzele și împrejurările în care s-au produs cele două evenimente.
Cel de-al doilea eveniment tragic s-a petrecut în seara de 5 decembrie 2015, când un tânăr în vârstă de 19 ani, care se afla sub măsură de protecție specială în cadrul Casei de tip familial „Voința”, nu s-a mai prezentat la apartamentul în care locuia.
Potrivit DGASPC Dolj, tânărul a avut bilet de voie pentru data de 5 decembrie, între orele 19.30 și 21.30. La ora 21.00, acesta a comunicat telefonic cu instructorul de educație din cadrul casei de tip familial și a transmis că este în drum spre apartament. Întrucât nu s-a prezentat acolo la ora stabilită în biletul de voie, s-a încercat stabilirea unui nou contact telefonic, însă, de această dată, tânărul avea telefonul închis. Având în vedere că eforturile personalului și ale colegilor pentru identificarea locului în care se afla tânărul nu au condus la niciun rezultat, la ora 22.50 a fost anunțată dispariția tânărului la Secția nr. 2 Poliție Craiova și au fost transmise datele de identificare și semnalmentele acestuia.
În urma cercetărilor întreprinse de către organele de poliție, s-a constatat că, în seara de 5 decembrie, tânărul s-a aruncat în gol de la etajul 8 al unui bloc aflat în construcție, din zona Fortuna, în cartierul Craiovița Nouă. Echipajele de urgență care au ajuns la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul. Tânărul era elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Craiova și se afla sub măsură de protecție specială de la naștere.