Criza cu Rusia va costa Turcia peste 9 miliarde de dolari

Represaliile economice adoptate de Moscova față de Ankara după incidentul legat de bombardierul Su-24 ar putea să coste economia turcă aproximativ 9 miliarde de dolari în cazul ‘celui mai rău dintre scenarii’, a estimat luni vicepremierul turc al economiei, Mehmet Simsek, citat de AFP.

‘Vorbim de o cifră de 9 miliarde de dolari (aproximativ 8,3 miliarde de euro) în cel mai rău dintre scenarii’, a declarat Simsek într-un interviu la postul local de televiziune NTV. ‘Tensiunile ar putea avea un impact de 0,3% sau 0,4% din PIB (Produsul Intern Brut), a indicat el.

Turcia și Rusia traversează în prezent cea mai gravă criză diplomatică de după Războiul Rece, după ce un bombardier rusesc Su-24 a fost doborât la 24 noiembrie de către aviația turcă. Ankara susține că bombardierul rus i-a încălcat spațiul aerian, dar Moscova insistă că avionul său, care era angrenat în campania aeriană din Siria, nu ieșise din spațiul aerian sirian.

Rusia a anunțat represalii împotriva Turciei, țară cu care avea până acum un parteneriat strategic, măsuri ce vizează în principal turismul, energia, construcțiile și agricultura.

‘Există o diminuare a numărului de turiști de ordinul a 603.000. Există o încetinire în construcții’, a subliniat Simsek, insistând că ‘noi nu trebuie să escaladăm aceste tensiuni’. ‘Dacă Rusia menține această atitudine, toate tipurile de măsuri de descurajare ar putea fi luate’, a avertizat el, fără să ofere detalii.

Președintele islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan declarase sâmbătă că Turcia va găsi alți furnizori de energie decât Rusia, care livrează în prezent circa 55% din necesarul de gaze și 30% din cele de petrol ale Turciei.

‘Este posibil să găsim alți furnizori’, a afirmat Erdogan, în cadrul unui discurs televizat, făcând referire la Azerbaidjan și Qatar. Ankara importă 90,5% din necesarul de petrol și 98,5% din necesarul său de gaze naturale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.