Gafă uriașă a ministrului Finanțelor

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat că salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie 2016 de la 1.050 lei la 1.200 lei. Noul ministru a dat exemplul unor ţări ca Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme”. 

Ministrul Finanţelor a explicat că, în privinţa majorării salariului minim pe economie, este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri asupra competitivităţii României şi a mediului privat, unde este posibilă o migrare spre economia gri sau neagră.

Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României„, a declarat Dragu vineri seara, la o întâlnire cu jurnaliştii, citată de Mediafax.

Ea a dat exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.