George Lucas, în panteonul culturii americane

Share:

Creatorul celebrei serii epice SF „Star Wars”, George Lucas, în succesul căreia nu a crezut la început, a intrat duminică seară în panteonul artiștilor americani primind un premiu al Centrului Kennedy, prestigioasă recompensă din lumea culturii, relatează AFP.

Creatorul seriei a primit premiul în cadrul unei ceremonii de gală la Washington, în prezența soției președintelui american, Michelle Obama.

Barack Obama urma să li se alăture mai târziu, după discursul adresat națiunii privind sângerosul atac armat din California. George Lucas „a creat o mitologie atât de convingătoare, încât într-un recensământ din 2001 a patra religie din Marea Britanie era ‘jedi'”, a declarat răzând Barack Obama în timp ce îi primea la Casa Albă, înainte de gală, pe cei cinci laureați ai ediției cu numărul 38 a Kennedy Honors.

Această recompensă i-a fost decernată chiar înaintea lansării — la 16 decembrie în Europa și la 18 decembrie în Statele Unite — a celui de-al șaptelea film din cadrul seriei SF, „Star Wars, Trezirea forței”.

„Star Wars” a devenit unul dintre cele mai mari succese din istoria Hollywoodului, în care nimeni nu credea la început, nici măcar George Lucas.

Regizorul nu este asociat episodului al VII-lea, o separare dureroasă pe care el însuși a comparat-o cu o despărțire amoroasă. Cu toate acestea, el a afirmat duminică seară că „fanilor le va plăcea” noul film.

Născută în 1977, seria „Star Wars” „a schimbat absolut cinematografia pentru totdeauna”, a reamintit regizorul Steven Spilberg, care a lucrat împreună cu Lucas, marcând apariția unui nou gen de film popular de science-fiction, pionier în materie de efecte vizuale.

Violoncelistul francez Yo-Yo Ma, aplaudat pe scenă, a apreciat în marja galei că această întâlnire a culturii „ne dă curajul de a trăi” după atacurile de la Paris (130 de morți) și San Bernardino (14 morți).

„Sperăm să putem, preț de o clipă, să ne gândim la muzică, arte, cinema și dans”, a afirmat înainte de gală cântăreața și compozitoarea americană Carole King, o altă laureată.

Au fost, de asemenea, recompensați actrița portoricană Rita Moreno, care a interpretat rolul Anitei în ‘West Side Story’ (1961), dirijorul japonez Seiji Ozawa, care a dirijat timp de 29 de ani orchestra simfonică din Boston, precum și actrița Cicely Tyson, remarcată în filmul ‘Sounder’ (1972).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.