Zeci de mii de români sunt în tratament antituberculos

0

Aproximativ 30.000 de români sunt în tratament antituberculos, România ocupând primul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența tuberculozei, a declarat luni, într-o conferință de presă, managerul Institutului „Marius Nasta” Gilda Popescu.

„Rata de notificare este 14.854 de cazuri de tuberculoză, dintre acestea 12.852 cazuri noi, iar diferența sunt recidivele. Lor li se adăugă cele 510 cazuri de TB multidrog rezistentă și 58 de cazuri de TB extins rezistentă. În momentul de față, 30.000 de pacienți sunt în tratament antituberculos. (…) În regiunea OMS Europa, România ocupă locul șase în ceea ce privește incidența globală a tuberculozei. În UE, România deține locul unu încă din anul 2007 la aderarea la UE și până în prezent, înregistrând valori de 4,5 ori mai mari decât restul țărilor UE și de 2,5 ori mai mari decât ale țărilor din regiunea OMS Europa. La numărul de cazuri de tuberculoză multidrog rezistentă, România este campioană”, a spus managerul, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, România înregistrează valori crescute și la tuberculoza extins-rezistentă.

„La nivel național, incidența tuberculozei a cunoscut vârfuri și scăderi lente. Dacă ne raportăm la anul 2014, vedem că incidența globală a tuberculozei a atins valoarea de 74,6 la suta de mii de locuitori, incidență foarte asemănătoare anului 1990. Prevalența bolii și ea se menține la valori crescute în anul 2014 având 121,4 la suta de mii de locuitori, chiar dacă în ultimii 10 ani prevalența a scăzut cu 39,4%. România deține un loc fruntaș în ceea ce privește incidența tuberculozei la copii, în anul 2014 având o incidență de 20,7 la suta de mii de locuitori. Cu toate acestea, în ultimii 10 ani totuși am reușit să scădem cu aproape 57%. Mortalitatea prin tuberculoză se află într-un declin lent în anul 2014 atingând valori de 5,7 la suta de mii de locuitori, o scădere în ultimii ani de 47,25”, a afirmat Popescu.

Ea a spus că România are o rată de depistare foarte bună pentru cazurile noi, însă mai puțin eficientă pentru cazuri cu rezistență multidrog. „Rata de succes terapeutic pentru cazurile noi confirmate în România a atins valoarea de aproape 85,6%, iar pentru recidive aproape 70%. Tuberculoza multidrog rezistentă care de-abia a obținut o rată de succes terapeutic de 32%, rată îmbunătățită dacă ne raportăm la anul 2008 când România avea cea mai scăzută rată de succes terapeutic pentru cazurile de tuberculoză multidrog rezistentă. Tuberculoza chimio-sensibilă chiar dacă este într-un procent mare, deținem primul loc în UE, este o problemă pe care o gestionăm bine, o detectăm bine și avem rată de succes de 86%. Tuberculoza multidrog rezistentă care este detectată în procent de 52% și are o rată de succes de numai 32%”, a afirmat managerul institutului.

Gilda Popescu a menționat că cele mai multe cazuri de tuberculoză se regăsesc în județele Dolj, Galați, Teleorman, Mehedinți, iar cele cu incidența cea mai mică sunt județele Harghita și Covasna.

Managerul a amintit că, de curând, lista medicamentelor C2 a fost completată cu un medicament „extrem de activ” care scurtează atât durata tratamentului și care are și șanse mari de creștere a ratei de succes terapeutic.

„În prezent, o folosim prin proiectele cu finanțare externă, dar sperăm ca Guvernul României să asigure fondurile necesare. Mai sunt câteva medicamente care ar mai trebui să fie introduse cu care există ceva experiență în alte țări. În România, încă nu au fost aprobate pe lista C2 a medicamentelor antituberculoză”, a afirmat managerul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.