Corina Crețu, criticată că nu merge la ședințele CE

0

Comisarul UE pentru politici regionale, Corina Creţu, se află în mijlocul unui scandal. Aceasta este acuzată că şi-a folosit echipa pentru a-şi rezolva treburile personale, că lipseşte de la întâlnirile săptămânale şi merge în vacanţe exotice în timpul programului. Corina Creţu susţine însă că toate acestea sunt atacuri nefondate.

Site-ul Politico.eu a scris un articol critic la adresa comisarului european Corin Creţu. Potrivit sursei, aceasta îşi trimite angajaţii să îi ia hainele de la spălătorie, să îi facă piaţa şi chiar să îi plimbe pe membrii familiei sale cu maşina oriunde aceştia au nevoie.

Publicaţia mai noteză că opt dintre cei 19 angajaţi de la cabinetul comisarului European au demisionat pe fondul nemulţumirilor privind programul de muncă lejer al Corinei Creţu, dar şi a tendinţei de a amesteca treburile oficiale cu cele private. Mai mult, potrivit relatărilor foştilor şi actualilor angajaţi, în programul comisarului European nu există întâlniri în zilele de luni, joi şi vineri.

Dintre cei 28 de comisari, Crețu are una dintre cele mai mari rate de absenteism la ședințele săptămânale ale Comisiei, lipsind la aproape un sfert dintre ele. Membrii staff-ului său au dezvăluit şi că politiciana fumează în birou, cu toate că este interzis.

Comisarul european Corina Creţu spune că asupra ei s-a pornit un „atac fără precedent şi fără nicio bază reală”. Mai mult, spune ea, agenda sa de lucru în primul ei an de mandat a fost foarte încărcată.”Primesc telefoane de la oamenii din echipa mea, șocați de atacul fără precedent și fără nici o bază reală. Din respect pentru adevăr, pentru echipa mea și, nu în ultimul rând, din respect față de cei care îmi urmăresc în mod constant activitatea, am decis să fac următoarele precizări:

Primul an de mandat s-a caracterizat printr-o agendă extrem de încărcată, cu foarte multe întâlniri și misiuni de lucru în statele membre. Spre exemplu: până în prezent, am vizitat 24 de țări, am avut întâlniri oficiale cu peste 40 de președinți regionali, am participat la peste 10 dezbateri în Parlamentul European, în cadrul Comisiilor de specialitate sau în sesiuni plenare, la Strasbourg și am participat la 6 reuniuni ale Consiliilor de Miniștri dedicate politicii de coeziune. Agenda mea publică reflectă această intensitate a angajamentelor.

Așa cum am promis la începutul acestui mandat, toate programele operaționale ale FEDR pentru 2014-2020 au fost adoptate. Pe parcursul acestui an, eu și echipa mea ne-am concentrat asupra acestui obiectiv și astăzi sunt mândră de ceea ce am realizat. Dispunem acum de pachete de investiții solide, axate pe performanță, pentru a ajuta regiunile și orașele să realizeze obiectivele UE în materie de creștere economică și creare de locuri de muncă„, a scris Corina Creţu pe Facebook.

Mai mult, spune oficialul, „schimbările de personal în cabinetele comisarilor nu sunt excepţionale, pentru că mulţi realizează că ritmul de activitate este mult mai alert decât şi-au imaginat”.”(…) Sunt mândră să am o echipă de profesionişti cu experienţe şi realizări remarcabile. Împreună, am reușit să avem rezultate deosebite în acest an. Schimbările de personal în cabinetele comisarilor nu sunt excepționale, în special în primul an de mandat, atunci când mulți realizează că ritmul de activitate este mult mai alert decât și-au imaginat atunci când au acceptat această provocare.

Doresc însă să vă asigur pe toți ca onestitatea și integritatea au stat la baza întregii mele activități, în ultimii 25 de ani și că nu voi abdica niciodată de la aceste principii„, a mai scris Corina Creţu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.