Formula 1 va suferi modificări radicale

0

Bernie Ecclestone, patronul Campionatului Mondial de Formula 1, va discuta, în viitorul apropiat, un plan de dezvoltare al Marelui Circ, pentru că acest sport este, se pare, în pierdere de viteză: audiențele tv au scăzut în întreaga lume și în 2015, iar mai mult de 50% din echipele participante se află la limita supraviețuirii.

Paul Hembrey, managerul sporturilor cu motor din cadrul companiei Pirelli, un apropiat al lui Bernie Ecclestone, vizează o expansiunea majoră în SUA, dar și „trei Campionate Mondiale într-unul singur”: sezonul ar urma să înceapă în Australia și în Asia, apoi ar urma cursele din Europa, după care mai multe Mari Premii ar trebui organizate în Canada, SUA, unica țară din lume cu 10 circuite de Formula 1, și Mexic.
Hembery, oficial al unicului furnizor de pneuri în Marele Circ, este alarmat de posibilitatea ca Marele Premiu de la Austin să nu se mai dispute, din cauza problemelor financiare ale statului Texas. De asemenea, englezul este nemulțumit că nu se profită de interesul enorm al americanilor pentru sporturile cu motor și și-a exprimat și speranța ca statul California să revină pe harta Formulei 1, după edițiile din 1914 și 1916 (Santa Monica), 1915 (San Francisco) și Riverside (1958, 1960). De-a lungul timpului, în SUA au avut loc 45 de curse, iar cele mai multe s-au desfășurat la Watkins Glen (statul New York), între 1961 – 1980. Apoi, următoarele Mari Premii au avut loc la Pheonix (Arizona), între 1989-1991, între 2000-2007 la Indianapolis, iar din 2012, la Austin.”A pierde circuitul de la Austin atât de curând după ce l-am câștigat, ar fi un lucru fenomenal de negativ pentru acest sport. Este un circuit bun, cu o bună organizare, iar fanii sunt încântați.

Cu această idee de regionalizare, am putea concentra interesul în acest sport și am putea clădi o bază solidă de fani. Dacă vom continua să concentrăm audiențele tv doar pentru Europa (n. red. – orele de disputare sunt hotărâte în funcție de fusul orar din Europa de Vest), atunci ne-am putea trezi doar cu o audiență europeană.

Sunt numeroase comentarii dure referitor la faptul că Formula 1 este plictisitoare. Și, dacă nu suntem atenți, ne vom pomeni într-un sport pe care nimeni nu mai vrea să-l urmărească. Suntem în pericol să ne creem propria noastră cădere. Este mult prea multă negativitate în acest sport. Dacă nu facem nimic, vom avea ce avem și acum, ceea ce este inacceptabil. Ultimele schimbări impuse, mă refer la regulamentele tehnice, nu au dat roade. A funcționat pentru Mercedes, scuderie care a făcut o treabă excelentă, dar a mers și pentru alții.

Am pierdut zgomotul, element crucial dintotdeauna pentru Formula 1. Și am creat un produs complex, întrucât anumiți constructori de motoare s-au gândit că acest lucru este o provocare pentru ei. Astfel, costurile au escaladat constant. Noi trebuie să creăm un produs interesant pentru public, care vor să vadă mai multă rivalitate, bătălii epice”, a opinat Paul Hembery.
Gruparea Mercedes a dominat categoric ultimele două Campionate Mondiale de Formula 1, primele titluri supreme în Marele Circ după peformanțele din 1954 și 1955. Forța germanilor l-a propulsat pe britanicul Lewis Hamilton de două ori la rând la titlul mondial, după trofeul cucerit în 2008.

Gruparea Mercedes s-a adaptat cel mai bine la noile motoare impuse de FIA: în 2014, Lewis Hamilton a câştigat 11 curse din 19, iar Rosberg, cinci, iar în acest an, din 19 etape disputate, britanicul s-a impus de 10 ori, iar Rosberg de șase ori (de trei ori la rând în ultimele curse ale stagiunii). Celelalte trei Mari Premii au fost câștigate de cel mai tânăr cvadruplu campion mondial din istorie, germanul Sebastian Vettel (Ferrari).

De remarcat însă că piloții de la Mercedes au plecat în toate cursele, cu excepția uneia, din pole-position: Lewis Hamilton de 11 ori, Nico Rosberg de 7 ori, iar Sebastian Vettel o dată (la Singapore).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.