Geneva, sub spectrul amenințării teroriste

Nivelul trei de amenințare teroristă a fost menținut vineri la Geneva. Procurorul General al Confederației a anunțat, într-un comunicat, deschiderea miercuri a unei anchete penale pe ‘baza unei amenințări teroriste în regiunea Genevei’. ‘Scopul principal este de a împiedica un eveniment terorist’, a explicat procurorul.

Elveția a fost informată cu privire la o amenințare teroristă la Geneva de către un serviciu de informații străin, a declarat vineri la Berna președintele Confederației, Simonetta Sommaruga, care este ministru de interne. Ea a precizat pentru jurnaliști că nu există nicio dovadă care să indice faptul că Elveția ar fi în prezent o țintă directă a organizației Statul Islamic, potrivit agenției elvețiene ats.

Dispozitivul de alertă instituit joi în urma unei amenințări jihadiste ‘precise’ a fost menținut și vineri la Geneva, iar nivelul de alertă teroristă rămâne la limita de 3, pe o scară de la 1 la 5, a indicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Securitate, citat de AFP.
‘Pentru moment, nu există nicio schimbare a situației de securitate’, a indicat Emmanuelle Lo Verso.
Poliția elvețiană caută de joi cel puțin patru persoane legate de mișcarea jihadistă (Statul Islamic) la Geneva, unde au fost suplimentate măsurile de securitate, ca răspuns la o ‘amenințare teroristă’, la mai puțin de o lună după atentatele de la Paris, iar gradul de alertă teroristă a fost instituit la nivelul 3.
Procurorul general al Confederației a anunțat, într-un comunicat, deschiderea miercuri a unei anchete penale pe ‘baza unei amenințări teroriste în regiunea Genevei’. ‘Scopul principal este de a împiedica un eveniment terorist’, a explicat procurorul.
Pierre Maudet, șeful Departamentului de Securitate din Geneva, a ținut să dea asigurări: ‘Nu suntem în cazul Bruxellesului și nu se poate spune că un atac a fost dejucat joi’, după cum a declarat el ziarului Le Temps. După atentatele din 13 noiembrie de la Paris, capitala belgiană a fost supusă timp de patru zile unei alerte de nivel maxim de teama unui atentat.

Potrivit Le Temps, Confederația a fost alertată de serviciile de informații americane, care au identificat trei celule jihadiste la Toronto, Chicago și Geneva. O fotografie cu patru indivizi, fluturând un deget, în semn de raliere la gruparea Statul Islamic, a fost transmisă tuturor secțiilor de poliție miercuri și difuzată în mass-media. ‘Nu le cunoaștem numele și nici de unde vin’, a dezvăluit o sursă apropiată dosarului citată de Le Temps.
La sediul european al Națiunilor Unite, Palatul Națiunilor, unde s-au efectuat verificări înainte de evacuarea în noaptea de miercuri spre joi, alerta de amenințare teroristă a fost menținută și vineri, dar dispozitivul de agenți de pază de la clădirea ONU, echipați cu arme automate, este mai puțin numeros față de ziua de joi.
O reuniune cu privire la Siria, cu participarea emisarului ONU și a miniștrilor adjuncți american și rus de externe, care era prevăzută pentru vineri, nu se va ține la sediul Națiunilor Unite, ci într-un loc secret, fără ca presa să aibă acces.
Ambasada SUA în Elveția a făcut un apel la prudență pentru americanii care călătoresc în Elveția, cerându-le să ‘rămână vigilenți în orice moment’ și să se ‘informeze din presa locală’ înainte de a face deplasări.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.