Leul își continuă picajul

Leul pierde tot mai mult teren pe final de an în faţa principalelor valute. Euro continuă să crească pe piaţa interbancară, după ce joi a atins maximul ultimelor 10 luni şi jumătate, iar vineri moneda naţională a înregistrat un minim al ultimelor 11 luni.

Leul a continuat să se deprecieze în raport cu moneda europeană, iar Banca Națională a României (BNR) a anunțat, vineri, un curs de 4,5297 lei/euro, în creștere cu 2,72 bani față de ziua de joi, când cotația a fost de 4,5025 lei pentru un euro.

Acesta este cea mai redusă valoare a leului în raport cu euro din ultimii aproape doi ani. Un curs mai slab a anunțat BNR în data de 22 ianuarie 2014, de 4,5301 lei/euro. Și în raport cu dolarul american, moneda națională a pierdut teren, cursul anunțat de BNR fiind de 4,1326 lei, în urcare cu 1,60 bani (+0,39%), comparativ cu anunțul de joi, respectiv 4,1166 lei/dolar.

Cotația leului față de francul elvețian a ajuns, vineri, la 4,1822 lei, mai mult cu 2,03 bani (+0,49%) în comparație cu valoarea din ședința precedentă, când un franc costa 4,1619 lei.

Totodată, gramul de aur s-a ieftinit până la 141,4360 lei, cu 55,63 bani (-0,4%) sub valoarea anterioară, când BNR stabilise o cotație de 141,9923 lei.

Pe piaţa interbancară, euro a crescut vineri dimineaţă la 4,51 lei, faţă de 4,50 lei, cursul anunţat joi de BNR. Analiştii spun că, după toate probabilităţile, aprecierea euro faţă de leu va continua şi în zilele următoare.

Şi dolarul creşte 4,12 lei, faţă de 4,11 lei, cursul de joi de la BNR. Vinerea trecută dolarul a scăzut puternic (2,49%, 10 bani) până la 4,11 lei, faţă de 4,22 lei, cursul anunţat cu o zi înaint, când moneda americană atinsese un nou record istoric în faţa leului: 4,22 lei.

Francul creşte la 4,17 lei, faţă de 4,16 lei, cursul anunţat joi de banca centrală, şi ar putea atinge un nou maxim al ultimelor luni. Mai precis, francul nu a mai ajuns la o valoare atât de ridicată în faţa leului din iulie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.