Transportatorii protestează în fața Guvernului

Șase organizații din domeniul transporturilor vor organiza joi, 17 decembrie, un protest la care vor fi mobilizate aproximativ 9.000 de mijloace de transport persoane – autobuze, autocare și taxiuri, a anunțat, luni, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Un protest de amploare se va desfășura între orele 10,00 — 15,00, în fața sediului Guvernului României. Cererea de autorizare a mitingului de protest a fost înregistrată în data de 11 decembrie la PMB și a fost aprobat luni, 14 decembrie 2015. Potrivit Agerpres, aproape 1.000 de camioane vor fi parcate în locuri stabilite de comun acord cu Primăria Municipiului București.

„Suntem deciși să facem această acțiune de protest în orice condiții. ASF-ul condus de Mișu Negrițoiu trebuie să răspundă pentru dezastrul din piața de asigurări. Firmele de asigurări achită daunele după 4-6 luni și atunci doar parțial. În schimb, ni se cere să plătim polițe de asigurări obligatorii care depășesc în multe cazuri pe cele achitate în Germania sau Austria”, precizează Mircea Grigore, reprezentant COTAR.

Potrivit președintelui COTAR, Vasile Ștefănescu, o poliță RCA pentru un autobuz nou cu 30 de locuri poate ajunge și la 88.806 lei (cca 20.000 de euro) iar activitatea de taxi este în pericol din cauza prețului RCA scăpat de sub orice control.

În opinia acestuia, creșterea ireală a polițelor RCA necesită măsuri urgente din partea Parlamentului, Guvernului și ASF, prima măsura fiind aceea de a recunoaște valabilitatea polițelor RCA încheiate la orice asigurator sau broker din UE în conformitate cu prevederile privind libera circulație a persoanelor, mărfurilor și serviciilor, prevederi ce stau la baza funcționării Uniunii Europene, garantate și în tratatul de aderare a României.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.