România se califică în sferturile CM de handbal feminin

Naționala feminină de handbal a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins surprinzător Brazilia, campioana en titre, cu scorul de 25-22 (13-8), duminică seara, la Kolding, în optimile de finală.

România, care venea după trei eșecuri consecutive, 18-26 cu Spania, 22-26 cu Norvegia și 27-30 cu Rusia, a făcut cel mai bun joc al său de până acum și a eliminat campioana mondială, câștigătoarea Grupei C. Totodată, tricolorele și-au asigurat calificarea la unul din turneele preolimpice pentru JO de la Rio, de anul viitor, informează Agerpres.

Echipa antrenată de Tomas Ryde a fost cea care a condus jocul de la un capăt la altul, reușind să mențină un ritm fără căderile cu care ne-a obișnuit în partidele precedente.

Aurelia Brădeanu, cu 7 goluri, a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, alături de Paula Ungureanu (trei aruncări de la 7 metri apărate).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.