Legea bugetului de stat pe 2016, adoptată pe articole

0

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat marți pe articole și cu anexele aferente proiectul legii bugetului de stat pe 2016, numărul amendamentelor admise fiind de 22, iar cele respinse – 309.

Deputații și senatorii au reluat, marți, în plenul comun, dezbaterile la proiectul bugetului de stat pentru anul 2016. Votul final este programat să aibă loc în cursul zilei de miercuri, relatează Romaniatv.net.

Plenul reunit al celor două Camere continuă, marţi, discuţiile pe marginea bugetului de stat pe 2016. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a impus un ritm alert de vot, astfel încât senatorii şi deputaţii au reuşit să adopte aproximativ 10 bugete de instituţii în mai puţin de 30 de minute.

Au fost aprobate bugetele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public, STS, SRI, SPP, SPP, Consiliul Legislativ, ANI şi ANSVSA.

În ședința de luni a plenului reunit al Parlamentului, s-au votat toate cele 63 de articole ale actului normativ, fără însă a se da un vot în ansamblu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.