Teatrul Nottara își reia reprezentațiile

Share:

Luni, 21 decembrie, de la ora 19:30, Teatrul Nottara vă invită la spectacolul ‘Crăciunul, altfel’, desfășurat în parteneriat cu Asociația SmartArt, în preajma Bradului de Crăciun, dătător de speranță. Acesta va avea loc la sala ARCUB din str. Batiște nr. 14.

Regizorul spectacolului, Alin Horia Mânzat, vă promite că în această incursiune în timp vă veți lepăda de toată grija cea lumească și veți experimenta o mie și una de emoții într-o singură seară, călătorind în timp, fix în epoca interbelică. Soliștii Mădălina Constantin, Iordache Basalic și Andrei Lazăr vor reînvia împreună cu pianistul Alexandru Burcă  lumea  plină de șarm a Marelui și Micului Paris de odinioară. Anfisa Fugaru, Angela Solcan, Marius Nine,  Grupul vocal PNEVMA li se vor alătura pentru a desăvârși atmosfera de sărbătoare cu colinde românești și internaționale, unele în interpretări inedite, altele chiar în premieră. Iar balerinii ALL’S BALLET, coordonați de coregrafa Beatrice Șerbănescu, vă invită la dans, pentru a intra cu toții in ritmul bucuriei, informează Agerpres.

‘Crăciunul, altfel’ este primul spectacol cu vânzare de bilete organizat de Teatrul Nottara după suspendarea spectacolelor ca urmare a legii care interzice desfășurarea de activități publice în clădiri cu bulină. Instituția se află într-un stadiu avansat de semnare a unui protocol cu ARCUB în urma căruia sala din str. Batiște nr. 14 să devină sediul său temporar și locul care va adăposti 19 dintre cele 36 de producții ale Teatrului Nottara.

Biletele sunt disponibile și online, pe www.eventim.ro și pe www.ove.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.