Costel Gâlcă, debut cu dreptul la Espanyol

Costel Gâlcă a debutat cu dreptul pe banca tehnică a echipei Espanyol Barcelona, cu care s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Spaniei, în urma unei victorii cu scorul de 2-1, pe teren propriu, în fața formației Levante, marți seara, în manșa secundă a șaisprezecimilor de finală. 

La doar o zi de la numirea sa în funcție, Costel Gâlcă a început dificil prima sa aventură în elita fotbalului spaniol, deoarece catalanii s-au trezit conduși prin golul marcat de Verza (8), din lovitură liberă. Espanyol a revenit la scurt timp și a egalat, prin Burgui (15), pentru ca ecuadorianul Felipe Caicedo (52) să marcheze golul victoriei, 2-1 pentru Espanyol, și al calificării. În tur scorul fusese egal, 1-1.

Primul meci al tehnicianului român în La Liga va fi sâmbătă, cu Las Palmas.

În optimi s-au mai calificat Deportivo La Coruna, Betis Sevilla și FC Sevilla, după ce FC Barcelona și Cadiz au fost primele echipe care au obținut biletele pentru faza următoare.

Tragerea la sorți a meciurilor din optimi va avea loc vineri, partidele fiind programate, tot în dublă manșă, pe 6 și 13 ianuarie.

Rezultate:
(+) FC Barcelona — Villanovense (D3) (0-0, 6-1)
(+) Cadiz (D3) — Real Madrid (Cadiz declarată învingătoare la ”masa verde”)

Marți
(+) Deportivo La Coruna — Llagostera (D2) 1-1 (2-1 în tur)
Sporting Gijon — (+) Betis Sevilla 3-3 (0-2 în tur)
(+) Espanyol Barcelona — Levante 2-1 (1-1 în tur)
(+) Sevilla FC — Logrones (D3) 2-0 (3-0 în tur)

Miercuri sunt programate partidele:

Getafe — Rayo Vallecano (0-1 în tur)
Eibar — Ponferradina (D2) (0-3)
Athletic Bilbao — Linense (D3) (2-0)
Real Sociedad — Las Palmas (1-2)
Malaga — Mirandes (D2) (1-2)
Valencia — Barakaldo (D3) (3-1)

Joi se vor juca meciurile:
Celta Vigo — Almeria (D2) (3-1)
Atletico Madrid — Reus (D3) (2-1)
Granada — Leganes (D2) (1-2)
Villarreal — Huesca (D2) (2-3)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.